Început de an mai bun pentru Rompetrol Rafinare: afaceri de un miliard de dolari la trei luni, scădere a pierderilor de șase ori, creștere a vânzărilor de carburanți

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a reușit, în primele trei luni ale anului, o îmbunătățire semnificativă a  indicatorilor financiari, față de cei consemnați în perioada similară din 2020 – începutul pandemiei de COVID-19 în Romania și pe plan international, potrivit unui comunicat al companiei.
Mihai Nicuţ - lun, 17 mai 2021, 18:42
Început de an mai bun pentru Rompetrol Rafinare: afaceri de un miliard de dolari la trei luni, scădere a pierderilor de șase ori, creștere a vânzărilor de carburanți

Rompetrol Rafinare, compania care operează Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, a raportat o scădere a pierderilor de șase ori, în primul trimestru al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, care au ajuns la 14,7 milioane de dolari, de la peste 87 de milioane.

„Am trecut peste un an foarte dificil, din toate punctele de vedere, în care am avut o presiune fără precedent în piața de profil. Cu toate acestea, am reușit finalizarea cu succes a reviziei generale a rafinăriei Petromidia, care ne asigură, în prezent, funcționarea la nivel optim, dar și posiblitatea de a ne adapta producția la cererea în creștere de produse petroliere. Împreună cu diviziile de retail ale Grupului din Romania, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia continuăm să fim un pilon de stabilitate în asigurarea de produse petroliere de calitate, dar și sprijin în lupta împotriva pandemiei”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Director General al Rompetrol Rafinare, în comunicat.

Astfel, compania a atins, în T1 2021, o cifră de afaceri brută de peste un miliard de dolari, cu 8% deasupra nivelului din T1 2020, datorită unei creșteri ușoare a vânzărilor, rezultate care au fost susținute și de majorarea marjei brute de rafinare, de la 29,1 USD/tonă în primele trei luni din 2020, la 34 USD/tonă în primele trei luni din acest an.

De asemenea, rezultatul operațional (EBITDA), a ajuns, de la o valoare negativă de aproximativ 15,5 milioane de dolari în T1 2020, la un nivel pozitiv de aproape 30 de milioane de dolari, în T1 2021. În același timp, pierderea netă s-a contractat, de la peste 87 de milioane de dolari în primele trei luni ale anului precedent, la sub 15 milioane de dolari în primele trei luni din 2021.

În ciuda condițiilor de piață nefavorabile, valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare în perioada ianuarie-martie 2021 s-a ridicat la 245 de milioane de dolari, în creștere cu 16% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2020, mai arată compania.

Peste 40% (în crestere cu 4% față de perioada precedentă) din carburanții obținuti au fost livrați la export, atât către companii ale Grupului (Rompetrol Moldova, Rompetrol Bulgaria, Rompetrol Georgia), cât și către alți parteneri tradiționali din regiunea Europei Centrale și de Est (Turcia, Serbia sau Grecia).

Rafinăria a ajuns la un grad de utilizare a capacității de 84%

Rafinăria Petromidia a procesat un total de 1,26 milioane de tone de materii prime, nivel asemănător celui din aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, gradul de utilizare a capacității de rafinare s-a ridicat la 84%, mai mare cu peste 10% față de perioadă similară a anului 2020.

“Această creștere este corelată cu funcționarea continuă a rafinăriei față de anul trecut, când a avut loc revizia generală în Petromidia, dar și datorită creșterii marjei de rafinare și a necesarului de produse petroliere, dupa criza cauzată de pandemia COVID-19”, se mai spune în comunicat

Rezultatele financiare ale segmentului de rafinare au arătat o evoluție pozitivă, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, arată compania.

Cifra de afaceri brută a fost de aproape 840 de milioane de dolari, iar pierderea netă a fost puțin peste 12,5 milioane de dolari, de peste cinci ori mai mică față de cea din T1 2020.

În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, cea mai longevivă unitate de producție din țară și unic producător intern de bitum și hexan, procesarea de materii prime și semifabricate s-a ridicat la 69.000 de tome.

Rafinăria din Ploiești se află în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari – cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Vânzările de carburanți, în creștere

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat peste 676 milioane USD în trimestrul 1 al lui 2021, iar în ceea ce privește rezultatul operațional (EBITDA), a fost atins un nivel de 20 de milioane USD, cu aproape 16 milioane USD peste nivelul atins în trimestrul 1 al anului 2020.

De asemenea, rezultatul net a trecut de la o pierdere de aproape 3 milioane de dolari în T1 2020, la un profit de aproximativ 2,6 milioane de dolari în T1 2021.

Rezultatele au fost susținute de o creștere de peste 5% a vânzărilor de carburanți, de la 532.000 de tone produse petroliere (benzine, motorine, GPL) în primul trimestru al anului trecut, la 560.000 în T1 2021. Evoluția pozitivă s-a regăsit în ambele canale de distribuție – retail și en-gros, în retail majorarea fiind de 7%.

În primele trei luni ale anului, Rompetrol Downstream a continuat programul de extindere a rețelei de distribuție carburanți. Astfel, de la 988 de puncte de comercializare în T1 2020, compania a ajuns, la finalul lui martie 2021 la o rețea de 1.068 de puncte de comercializare (rețeaua de stații proprii, stații partener, stații mobile: expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi).

Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să introducă gazele lichefiate în noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei – surse Reuters
Următorul pachet de sancţiuni al Comisiei Europene ar urma să propună, pentru prima dată, restricţii cu privire la gazele naturale lichefiate (GNL) ruseşti, inclusiv o interdicţie cu privire......
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producția de cărbune a României a scăzut cu 5,6% în primele două luni din an. Importurile s-au redus și ele cu 2,2%
Producţia netă de cărbune a României a totalizat, în primele două luni ale acestui an, 344.600 de tone echivalent petrol, ...
Mircea Fechet: Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis un dosar EU-Pilot
Mircea Fechet: Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis ...
Comisia Europeană a clasat miercuri o cauză de infringement deschisă împotriva României şi a închis un dosar EU-Pilot, ...
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de milion de euro
Restart Energy a finalizat lucrările la o centrală solară pentru compania Romtextil, care au costat peste jumătate de ...
Restart Energy a anunțat astăzi că a finalizat construcția și instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice ...