Încrederea investitorilor germani a crescut în iunie, în aşteptarea accelerării creşterii economice

Încrederea investitorilor germani a crescut în iunie, datorită semnelor că cea mai mare economie europeană accelerează, potrivit institutului de cercetare economică ZEW.
Economica.net - mar, 18 iun. 2013, 10:43
Încrederea investitorilor germani a crescut în iunie, în aşteptarea accelerării creşterii economice

Astfel, indicele încrederii investitorilor şi analiştilor, care are scopul de a anticipa evoluţia economiei în următoarele şase luni, a crescut la 38,5 în iunie, de la 36,4 în mai.

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg indica o creştere mai modestă, până la cota 38,1.

Producţia industrială a Germaniei a înregistrat cea mai puternică creştere în mai mult de 12 luni, iar exporturile au urcat peste aşteptări în aprilie, potrivit celor mai recente date oficiale.

Datele sugerează că creşterea economică a Germaniei a accelerat după un avans de numai 0,1% în primul trimestru.

Bundesbank, banca centrală a Germaniei, anticipează că evoluţia Produsului Intern Brut se va îmbunătăţi semnificativ în al doilea trimestru, însă a avertizat că următoarele luni ar putea duce o nouă deteriorare.

Moneda euro a urcat uşor după apariţia raportului ZEW, de la 1,3383 dolari la 1,3395 dolari.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat recent că economia zonei euro va reveni pe creştere în acest an, însă cu o dinamică redusă.

BCE a coborât în luna mai dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 0,5%

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...