Încrederea investitorilor în economia germană, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Încrederea investitorilor în perspectivele economiei germane a atins cel mai ridicat nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor că BCE este pregătită să reducă dobânzile în următoarele luni şi a indiciilor pozitive din China, arată rezultatele uni studiu publicat marţi de Institutul de Cercetări Economice ZEW, transmit Reuters şi Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 mart. 2024, 20:28
Încrederea investitorilor în economia germană, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

Indicele ZEW privind încrederea în economie a urcat la 31,7 puncte în martie (de la 19,9 puncte luna precedentă), în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere de până la 20,5 puncte.

„Aşteptările privind economia germană se îmbunătăţesc semnificativ. În acelaşi timp, peste 80^% din cei care au participat la studiu anticipează că BCE va reduce dobânzile în următoarele şase luni”, a apreciat preşedintele ZEW, Achim Wambach. Acesta a adăugat: „Sectorul exporturilor din Germania beneficiază de sporirea aşteptărilor privind economia chineză, precum şi de aşteptata depreciere a dolarului faţă de euro”.

Cea mai mare economie europeană se confruntă probabil cu recesiunea, analiştii previzionând un nou declin al PIB-ului în primul trimestru din 2024. Totuşi, Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) insistă că este puţin probabil să se înregistreze un recul semnificativ.

Industria a fost punctul slab în ultimele luni, cererea globală slabă şi ratele ridicate ale dobânzilor afectând activitatea. Dar încetinirea inflaţiei şi majorarea veniturilor gospodăriilor au sporit speranţele că redresarea va fi condusă de consum în următoarele luni.

Analiştii se aşteaptă ca BCE se înceapă în iunie reducerea dobânzilor.

Indicele ZEW privind situaţia actuală a urcat la minus 80,5 puncte în martie (de la minus 81,7 puncte luna precedentă), în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de minus 82 puncte.

Datele reprezintă o veste pozitive pentru economia germană şi un motiv de speranţă că situaţia se va îmbunătăţi în lunile de vară. „PIB-ul Germaniei accelerează, putem chiar spune că este vorba de trezirea primăverii pentru economia germană”, a apreciat Thomas Gitzel de la VP Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...