India îşi deschide pentru prima dată bursa investitorilor străini direcţi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/10/india-flag-3465345-560x420.jpg)
Măsura, dezvăluită de ministrul finanţelor, Nirmala Sitharaman, în timpul prezentării bugetului 2026-2027, are ca scop aprofundarea pieţelor financiare şi atragerea de capital global de retail într-un moment de volatilitate ridicată, scrie Agerpres.
„Persoanelor rezidente în afara Indiei li se va permite să investească în instrumente de capital ale companiilor indiene listate prin Planul de investiţii în portofoliu. De asemenea, se propune creşterea limitei de investiţii pentru aceste persoane de la 5% la 10%”, a afirmat Sitharaman în timpul discursului său în faţa Parlamentului.
Până acum, intrarea capitalului străin în India era dominată de fonduri mari înregistrate sau pe căi specifice pentru diaspora indiană.
Pentru a stimula această intrare pe pieţele de capital, New Delhi a majorat plafonul de investiţii pentru o persoană străină într-o companie listată pe bursa indiană de la 5% la 10%.
Această decizie reprezintă o schimbare pentru investiţiile internaţionale, permiţând pentru prima dată ca orice investitor individual din afara Indiei să poată cumpăra direct acţiuni de la giganţi precum Reliance sau Tata, fără a depinde de fonduri de investiţii care percep comisioane mari.
În practică, India elimină „barierele de intrare” şi se poziţionează ca o bursă deschisă în stil occidental, ceea ce ar putea injecta miliarde de dolari într-o piaţă care aspiră să fie alternativa reală la investiţiile în China.
Această deschidere este, de asemenea, un semn de încredere pentru pieţe precum cea a Uniunii Europene, facilitând circulaţia liberă a capitalului european către sectoarele care beneficiază de pe urma tratatelor de liber schimb.