India va reduce imediat taxele pentru importul de automobile de lux din UE

India va reduce imediat taxele vamale pentru autoturismele europene de lux, de la 110% până la 30%, conform noului acord comercial convenit cu UE, deschizând o piaţă strict controlată pentru producătorii de maşini de lux precum BMW şi Mercedes-Benz, a declarat miercuri un oficial al Guvernului indian, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 ian. 2026, 22:01
India va reduce imediat taxele pentru importul de automobile de lux din UE

India şi Uniunea Europeană au finalizat marţi un acord care va reduce tarifele vamale pentru majoritatea bunurilor şi va stimula comerţul, într-un moment în care guvernele din întreaga lume încearcă să se protejeze împotriva politicii capricioase a SUA şi să gestioneze tensiunile comerciale tot mai mari.

India este a treia cea mai mare piaţă auto la nivel global după vânzări, după Statele Unite şi China. Însă industria auto internă a fost printre cele mai protejate din lume, Guvernul de la New Delhi aplicând tarife vamale între 70% şi 110% pentru maşinile importate.

Deşi India a fost de acord ca, gradual, să reducă tarifele de import pentru maşinile care depăşesc un preţ de import de 15.000 de euro până la 10%, detaliile despre modul în care vor fi implementate reducerile nu au fost dezvăluite public.

Cu toate acestea, un oficial al Guvernului indian a declarat că New Delhi a fost de acord să reducă imediat taxele de import pentru 100.000 de autoturisme cu motoare cu ardere internă pe an, împărţite în trei categorii de preţ. Autoturismele europene cu un preţ de import între 15.000 şi 35.000 de euro vor beneficia de tarife reduse la 35%, importurile anuale fiind plafonate la 34.000 de unităţi, a dezvăluit oficialul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Autoturismele cu preţuri între 35.000 şi 50.000 de euro vor fi supuse unei taxe vamale de 30%, importurile fiind limitate la 33.000 de unităţi pe an, a adăugat oficialul. De asemenea, 33.000 de autoturisme cu preţuri peste 50.000 de euro vor beneficia de tarife reduse de 30%. Cele două categorii de autoturisme cu cele mai mari preţuri vor beneficia de cele mai mari reduceri tarifare. Iar plafonul pentru toate cele trei categorii combinate va fi ridicat la 160.000 de unităţi pe parcursul a 10 ani, a adăugat oficialul.

Într-un moment în care un număr tot mai mare de indieni dezvoltă un gust pentru lux – de la case scumpe la ceasuri şi chiar accesorii pentru baie – maşinile de lux au reprezentat mai puţin de 1% din cele 4,4 milioane de vehicule de pasageri vândute anul trecut în India.

Taxele de import mai mici ar trebui să fie, de asemenea, un impuls pentru alţi producători auto europeni, cum ar fi Volkswagen, Renault şi Stellantis, care au declarat că avansul comerţului va duce, de asemenea, la creşterea transferului de tehnologie şi la lanţuri de aprovizionare comune.

Între timp, India va reduce şi taxele de import, până la 35% şi 30%, pentru un total de 20.000 de vehicule electrice fabricate în Europa, a declarat acelaşi oficial citat de Reuters, dar numai la cinci ani de la implementarea acordului comercial. În plus, aceste reduceri tarifare se vor aplica numai vehiculelor electrice cu preţuri peste 20.000 de euro, pentru a proteja producătorii locali precum Tata Motors şi Mahindra. Similar cu automobilele echipate cu motoarelor cu ardere internă, taxa pentru vehiculele electrice se va reduce la 10% pe parcursul a cinci ani, iar cota anuală de import va creşte la 90.000 de unităţi, a adăugat oficialul.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi Europeană avertizează că resursele proprii din bugetul UE 2028 – 2034 ar trebui reevaluate
Curtea de Conturi Europeană avertizează că resursele proprii din bugetul UE 2028 – 2034 ar trebui reevaluate
Curtea de Conturi Europeană a emis miercuri două avize privind proiectele de lege ale Comisiei Europene care, odată aprobate de legiuitorii UE, vor decide cheltuielile şi veniturile UE în......
Bolojan e de acord cu Rutte în privința dependenței statelor europene în raport cu SUA în privința apărării
Bolojan e de acord cu Rutte în privința dependenței statelor europene în raport cu SUA în privința apărării
Premierul român Ilie Bolojan s-a declarat miercuri la Berlin de acord cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a ...
Retailerul de accesorii pentru telefoane mobile Contakt raportează o creștere de 8% a cifrei de afaceri în 2025 și venituri mai mari cu 300% din serviciile oferite
Retailerul de accesorii pentru telefoane mobile Contakt raportează o creștere de 8% a cifrei de afaceri în 2025 și venituri ...
Rețeaua românească de magazine Contakt, lider în retailul de accesorii pentru telefoane mobile, raportează că a înregistrat ...
Marco Rubio, în fața Senatului SUA: Obiectivul nostru este să avem o Venezuelă prietenoasă, stabilă, prosperă și democratică
Marco Rubio, în fața Senatului SUA: Obiectivul nostru este să avem o Venezuelă prietenoasă, stabilă, prosperă și ...
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat miercuri că obiectivul administraţiei preşedintelui Donald Trump ...