Indicele BET a crescut anul trecut cu 32,3%; investitorii se pregătesc pentru un an pavat cu riscuri numeroase – analiză XTB

Indicele BET al bursei de la Bucureşti a crescut cu 32,3% în 2023 şi, în aceste condiţii, investitorii privesc spre 2024 şi "ştiu că trebuie să se pregătească pentru un an plin de necunoscute, pavat cu riscuri numeroase", arată o analiză XTB România.
AGERPRES - mie, 03 ian. 2024, 13:22
Indicele BET a crescut anul trecut cu 32,3%; investitorii se pregătesc pentru un an pavat cu riscuri numeroase - analiză XTB

„Anul 2023 a fost unul bun pentru bursele americane – indicele S&P500 a crescut cu 24,2%, chiar dacă dobânzile au fost în creştere (titlurile de stat SUA pe 10 ani au ajuns în octombrie la 5%, pentru prima dată după 16 ani), iar inflaţia, deşi în scădere, a rămas totuşi mult peste media anilor anteriori. Acestor factori li se adaugă şi conflictele internaţionale, care s-au accentuat”, a afirmat Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, chiar şi Europa a avut un an favorabil în privinţa evoluţiei burselor: deşi a fost afectată de preţul ridicat al energiei, de conflictul din Ucraina şi de creşterea datoriei publice, a oferit un avans de 12,1% al indicelui bursier DAX.

În paralel, în România, indicele BET al bursei de la Bucureşti a crescut cu 32,3% în 2023. În aceste condiţii, investitorii privesc spre 2024 şi ştiu că trebuie să se pregătească pentru un an plin de necunoscute, pavat cu riscuri numeroase.

„O bună parte din optimismul arătat pe burse are legătură cu speranţa reducerii rapide şi consistente a costului creditului. Investitorii anticipează o scădere a dobânzii în SUA în luna martie, urmată de cel puţin alte 5 etape, care să ducă rata de dobândă la 3,75-4% în decembrie, de la 5,25-5,5%, cât este în prezent. De aici provine şi unul dintre cele mai importante riscuri: mai puţine tăieri de dobândă, dacă inflaţia s-ar dovedi dificilă, ar schimba modul relaxat în care sunt evaluate unele companii – în special cele mai îndatorate şi cele din segmentul de creştere (growth), care include nume importante din tehnologie”, a punctat Claudiu Cazacu.

Potrivit acestuia, cu o piaţă a muncii dificilă, orice şoc produs în segmentul materiilor prime sau al lanţurilor de aprovizionare ar putea însemna un impuls pentru a creşte şi mai mult inflaţia.

„Prognozele la nivel macro au în vedere o recesiune uşoară în SUA sau o creştere slabă în prima parte a anului. Puţini întrevăd, însă, o recesiune mai severă. Totuşi, sunt anumite semnale care sugerează o probabilitate mai ridicată pentru acest scenariu decât estimează investitorii, cum ar fi scăderea calităţii portofoliilor de credite, creşterea ratei de neplată în segmentul auto sau perspectivele slabe oferite de transportatorul FedEx”, arată analiza.

Mai mult, trebuie avut în vedere şi faptul că doar jumătate dintre companiile din S&P500 au depăşit aşteptările pentru venituri, deşi peste 9 din 10 au surprins în privinţa profitului.

Pe de altă parte, guvernatorul Băncii Japoniei pregăteşte terenul pentru prima majorare a dobânzii de după 2007, cel mai probabil în primăvară – o astfel de mutare efectuată în ianuarie ar fi o surpriză de proporţii. Pentru bursele majore, care au beneficiat de intrări de capital finanţat ieftin dinspre Japonia, acest aspect ar putea reprezenta un alt factor nefavorabil.

Analiza mai arată că riscuri semnificative vor apărea şi din sfera politică şi geopolitică. De exemplu, alegerile din SUA ar putea crea volatilitate cu mult înainte de scrutinul organizat în toamnă. Ulterior, în funcţie de rezultatul de la urne, poziţia americană faţă de conflictul din Ucraina sau Orientul Mijlociu ar putea fi modificată, spune Claudiu Cazacu.

În acelaşi timp, vor fi organizate alegeri în aproximativ 40 de ţări, iar multe dintre acestea au candidaţi cu opinii complet diferite în privinţa strategiilor geopolitice, ale celor de mediu sau de politici sociale. Vor fi pregătite urnele şi în Taiwan, care ar putea fi vizat de o presiune ridicată din partea Chinei. Beijingul oferă semnale tot mai directe, atât în discursuri şi comunicări instituţionale, cât şi prin manevre militare. În aceste condiţii, riscul unei eventuale confruntări militare este tot mai aproape. Având în vedere aceste aspecte, băncile centrale ar putea continua achiziţiile de aur, perceput drept o „ancoră” a portofoliilor în perioadele incerte.

„Fluxurile de aprovizionare devin mai vulnerabile atât la conflicte, precum cele din Marea Roşie, cât şi la evenimente climatice, cum ar fi seceta, inundaţiile sau temperaturile extreme. Perturbările pot afecta şi oferta de servicii, nu doar pe cea de bunuri. Modificările climatice produc efecte ample, însă acestea sunt vizibile mult mai rapid în agricultură. Procesele biologice şi agricole sunt modificate, iar ştiinţa va fi ‘chemată’ să ofere soluţii transpuse rapid în programe de rezilienţă”, arată Claudiu Cazacu.

Potrivit analizei, câştigătorii din cursa după AI, Nvidia sau Microsoft, vor trebui să înfrunte o competiţie mai intensă şi vor avea de „apărat” valoarea de piaţă susţinută de o doză semnificativă de entuziasm.

„Inteligenţa artificială va juca un rol esenţial în abordarea problemelor globale, însă va aduce, de asemenea, propriul set de provocări. Pe măsură ce sistemele inteligente devin tot mai capabile şi mai uşor de utilizat, riscurile cresc exponenţial”, precizează analiza.

Pe de altă parte, costurile masive ale dezvoltării şi utilizării de modele AI cresc presiunea pentru monetizarea lor. Trendul inovaţiei ar trebui să fie menţinut pentru a justifica optimismul curent: Nasdaq 100 a avut în 2023 cel mai bun an de după 1999, în timpul balonului speculativ care a fost urmat de pierderea a trei sferturi din valoare în mai puţin de trei ani.

Curajul a fost recompensat, în detrimentul prudenţei, în 2023: menţinerea poziţiei pe indicele S&P500 (sau DAX, sau BET) a depăşit veniturile din plasamente în sectoare defensive sau în titluri de stat. În faţa unor categorii variate de riscuri pe care le-ar putea aduce 2024, dar având experienţa lui 2023, unii investitori ar putea să privească anul cu detaşare, estimând că bursele vor fi suficient de agile pentru ocolirea pericolelor.

„Totuşi, viitorul este plin de incertitudini, aşa că o abordare prudentă în construirea echilibrată a portofoliului ar putea fi potrivită, în raport cu provocările, pentru a avea o marjă de siguranţă într-un an potenţial semnificativ mai volatil faţă de 2023”, punctează consultantul de strategie XTB.

Grupul XTB este un furnizor internaţional de produse, servicii şi soluţii tehnologice de tranzacţionare şi investiţii. Din 2004, Grupul XTB şi-a extins activitatea, care acoperă acum 13 pieţe majore din Europa, America Latină şi Asia, câştigând încrederea a peste 847.000 de clienţi. Folosind propriile platforme premiate xStation şi xStation Mobile, entităţile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acţiuni reale, ETF-uri şi CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acţiuni, ETF-uri şi criptomonede.

Te-ar mai putea interesa și
Cum va fi vremea de 1 Mai şi de Paşti – prognoză meteo ANM
Cum va fi vremea de 1 Mai şi de Paşti – prognoză meteo ANM
Vremea va fi caldă iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse în perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni, pentru AGERPRES, directoarea generală a Administraţiei......
Peste 15.000 de locuințe din România sunt case verzi
Peste 15.000 de locuințe din România sunt case verzi
Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes" sau au obținut o precertificare (fiind ...
Fechet: SGR nu poate lua vacanţă. Activitatea HoReCa trebuie aibă prioritate maximă
Fechet: SGR nu poate lua vacanţă. Activitatea HoReCa trebuie aibă prioritate maximă
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) nu poate lua vacanţă, iar activitatea HoReCa trebuie să aibă prioritate maximă, a ...
Ungaria – Viktor Orban este criticat de investitorii germani pentru clientelism
Ungaria – Viktor Orban este criticat de investitorii germani pentru clientelism
Investitorii germani au considerat mult timp Ungaria drept propria lor ogradă, în condiţiile în care constructori auto ...