Industria cărnii nu este profitabilă, chiar dacă a depăşit efectele crizei – studiu Coface

Economica.net
03 12. 2014
carne_57343223456_67257300_47181900

După patru ani consecutiv în care companiile din industria de prelucrare a cărnii au sacrificat eficienţa de ansamblu a activităţii în favoarea dezvoltării comerciale şi menţinerii cotelor de piaţă, în 2013 se continuă evoluţia favorabilă din punctul de vedere al volumului vânzărilor, sectorul înregistrând a treia creştere anuală consecutivă cu 7% a cifrei de afaceri cumulate, însoţită pentru prima dată şi de o restabilire a profitabilităţii (rata netă de 1,71% din cifra de afaceri). Această redresare nu este însă nici pe departe de natură a restabili echilibrul financiar pe ansamblul companiilor din sector, arată studiul.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, pe parcursul anului 2013, 347 de companii şi-au desfăşurat activitatea în acest sector, generând o cifră de afaceri cumulată de 5,4 miliarde lei şi 20.000 de locuri de muncă, ambii indicatori fiind în creştere cu 7% şi, respectiv, 4%, comparativ cu anul anterior.

„Restabilirea profitabilităţii, reuşită pe parcursul ultimului an financiar, nu este însă nici pe departe de natură a restabili echilibrul financiar de ansamblu al companiilor din sector, fapt care se reflectă şi în analiza situaţiilor bilanţiere şi a indicatorilor financiari calculaţi pe baza lor. Astfel, doar 50 de companii din acest sector înregistrează o cifră de afaceri anuală mai mare de 5 milioane euro, ele fiind şi cele care generează aproximativ 90% din veniturile înregistrate la nivelul întregului sector. Aproximativ 40% dintre companiile ce activează în acest sector au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri pe parcursul anului 2013 comparativ cu anul anterior, în condiţiile în care sectorul, la nivel consolidat, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 7%. Mai mult decât atât, în contextul în care sectorul, la nivel consolidat, a reuşit să-şi îmbunătăţească performanţa prin trecerea pe profitabilitate, circa 40% dintre companii au înregistrat o deteriorare a rezultatului net”, arată studiul Coface, remis AGERPRES.

Coface România a analizat un eşantion relevant de 127 de companii care îşi desfăşoară activitatea în industria cărnii şi care generează aproximativ 85% din totalul cifrei de afaceri înregistrate la nivelul întregului sector. S-a constatat că 57% dintre companii prezintă un risc de insolvenţă peste medie, una din 4 companii încadrate în această categorie înregistrează un risc ridicat, iar 35% dintre companii efectuează plăţile foarte lent sau nu respectă condiţiile contractuale.