Potrivit sursei, creşterea accelerată a bugetelor militare, asumarea unor ţinte investiţionale fără precedent şi presiunea asupra capacităţilor de producţie existente transformă apărarea dintr-o prioritate exclusiv militară într-un vector major de dezvoltare economică şi industrială, scrie Agerpres.
Astfel, aceste angajamente se traduc direct în programe multianuale de înzestrare şi investiţii publice, care generează un nivel susţinut de cerere pentru industrie.
În cadrul summitului NATO de la Haga, în 2025, liderii NATO au convenit o majorare a cheltuielilor pentru apărare stabilind o ţintă de 5% din PIB: 3,5% din PIB pentru capabilităţi militare şi 1,5% din PIB pentru investiţii conexe securităţii statelor, arată specialiştii.
Conform analizei din raportul EY-Parthenon / DekaBank, The Path to European Sovereignty: Defense, pentru ca să poată atinge acest obiectiv, statele europene membre NATO sunt nevoite să crească cheltuielile de apărare până la aproximativ 320 de miliarde de euro anual pentru cheltuieli de apărare, la care se adaugă investiţii suplimentare de 330 de miliarde euro pe an pentru investiţii conexe securităţii.
Analiza arată că investiţiile militare necesare la nivelul ţărilor membre NATO sunt concentrate în special în capabilităţi aeriene (35%), apărarea antiaeriană (23%), forţe terestre (22%), forţe navale (21%). Majoritatea investiţiilor se concentrează pe zona de forţe aeriene şi apărarea antiaeriană.
La nivel naţional, aceste angajamente se materializează în programe concrete de înzestrare şi investiţii, iar raportul EY România la intersecţia dintre securitate şi economie arată că România se înscrie în acest trend prin programe majore de înzestrare în zona apărării aeriene şi antiaeriene. În ultimii ani, România a comandat 67 de avioane F-16, sisteme Patriot în valoare de aproximativ 4 miliarde USD şi sisteme Mistral prin proiectul MANPAD, în valoare de peste 600 milioane euro. În plus, România a selectat deja un câştigător pentru programul Shorad – Vshorad, destinat apărării antiaeriene cu rază scurtă şi foarte scurtă, cu o valoare de peste două miliarde euro. Această orientare este în linie cu priorităţile NATO privind consolidarea capabilităţilor de apărare aeriană.
În paralel, România îşi consolidează investiţiile în apărarea antiaeriană şi în stocurile de muniţii aferente prin intermediul programului SAFE.
Pentru România, susţine EY, acest context geopolitic şi dinamica investiţională creează un dublu efect. Pe termen scurt, creşterea cheltuielilor de apărare pune presiune asupra priorităţilor bugetare, în timp ce pe termen mediu şi lung programele de înzestrare creează premisele pentru dezvoltarea unei industrii de apărare mai competitive şi mai tehnologizate, cu efecte de multiplicare la nivel economic.
De asemenea, pentru guverne, aceste investiţii consolidează capacitatea de descurajare, reduc vulnerabilităţile de securitate şi conduc la dezvoltarea industriei atât pe verticală, cât şi pe orizontală prin cooptarea diferitelor companii ce pot face parte din lanţul de aprovizionare, fie ele din sectorul public sau privat. Aceste companii pot varia de la companii din metalurgie, siderurgie, industria auto, companii software şi nu numai.
Rezultatul este formarea unui ecosistem industrial complex, caracterizat prin integrare tehnologică şi standarde ridicate de calitate, care generează lanţuri de aprovizionare integrate şi standarde stricte de calitate. Astfel, se generează locuri de muncă stabile şi bine plătite, cu un grad înalt de calificare, de la ingineri, programatori până la tehnicieni specializaţi, care contribuie la dezvoltarea capitalului uman şi la creşterea competitivităţii industriale. În plus, transferul de tehnologie şi efectele de spillover către sectoarele civile amplifică impactul economic, consolidând rezilienţa şi capacitatea de inovare la nivel naţional.
Datele SIPRI analizate în raportul EY România la intersecţia dintre securitate şi economie evidenţiază că industria naţională de apărare se confruntă cu un decalaj semnificativ, rezultat dintr-o perioadă prelungită de subfinanţare şi lipsă de investiţii relevante. România nu are în prezent nicio companie inclusă în TOP 100 global al companiilor după venituri din industria de apărare. În acelaşi timp, Polonia, prin compania PGZ şi Cehia, prin Czechoslovak Group, au câte o companie inclusă în acest clasament, ambele raportând creşteri semnificative ale veniturilor, de 48% în cazul PGZ şi 186% pentru Czechoslovak Group. Aceste date oferă speranţă pentru industria de apărare din România, prin prisma faptului că ţări de pe flancul estic al NATO pot produce actori industriali relevanţi, atunci când există continuitate industrială, capacitate de producţie şi colaborări în programe majore de apărare.
Pentru România, beneficiile economice şi tehnologice nu se vor materializa în mod automat, consideră analiştii. Beneficiile depind de politici publice stabile şi coerente, de parteneriate strategice cu sectorul privat şi de capacitatea de a transforma cererea militară într-un catalizator pentru dezvoltare, retehnologizare şi crearea de competenţe relevante la nivel local.
„În următorii ani, industria de apărare va fi un test al capacităţii statelor europene de a conecta securitatea cu dezvoltarea industrială. România este în situaţia în care poate transforma presiunea contextului geopolitic într-un avantaj economic, cu condiţia să valorifice această fereastră de oportunitate printr-o viziune industrială clară, predictibilitate şi colaborare reală între sectorul public şi cel privat”, se mai spune în analiză.
EY este o companie de servicii profesionale la nivel global, cu 406.209 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 53,2 miliarde dolari americani în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2025.