Industria din Germania nu dă semne de redresare

Comenzile pentru bunuri ''Made in Germany'' au scăzut neaşteptat în aprilie, fiind a patra lună de declin consecutiv, ceea ce arată dificultăţile cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, transmit Reuters şi DPA.
AGERPRES - J, 06 iun. 2024, 12:05
Industria din Germania nu dă semne de redresare

Conform datelor publicate joi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au scăzut în aprilie cu 0,2% faţă de luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 0,8%), în timp ce analiştii estimau un avans de 0,5%.

„Prin urmare, continuă tendinţa negativă care persistă de la începutul anului, deşi într-un ritm mult mai lent”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. De asemenea, oficialii au atras atenţia la indicatorii care arată îmbunătăţirea încrederii, „care ar trebui să ducă la o creştere a viitoarelor comenzi industriale”.

Totuşi, excluzând comenzile de mare amploare, în aprilie comenzile industriale au crescut cu 2,9% comparativ cu luna precedentă. În schimb, comenzile pentru echipamente de transport au scăzut cu 15,4%.

„Alături de indicatorii care arată creşterea încrederii, datele publicate joi oferă speranţe că tendinţa descendentă din ultimii doi ani este pe cale să se încheie”, a apreciat economistul Ralph Solveen de la Commerzbank.

Comenzile din zona euro au scăzut cu 1,4%, iar cele din afara zonei euro au urcat cu 0,6%. În plus, comenzile interne au înregistrat un declin de 0,3%.

În ritm anual, comenzile pentru bunuri „Made in Germany” au scăzut cu 1,6% în aprilie, după un declin de 2,4% în martie.

Scăderea semnificativă a activităţii industriale în Germania afectează întreaga economie, avertizează analiştii.

Luna trecută, Destatis a confirmat că PIB-ul Germaniei a înregistrat o uşoară creştere în primul trimestru din 2024, datorită extinderii activităţii în sectorul construcţiilor şi a majorării exporturilor.

Cea mai mare economie europeană a înregistrat o creştere de 0,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu trimestrul patru din 2023, în linie cu estimarea preliminară publicată luna trecută de Destatis. În pofida inflaţiei mai scăzute, consumul gospodăriilor a scăzut cu 0,4%, în timp ce cheltuielile guvernamentale au înregistrat de asemenea un declin de 0,4%.

Dar investiţiile în construcţii au crescut cu 2,7% în primul trimestru din 2024, deşi investiţiile în maşini şi echipamente au scăzut cu 0,2%. În plus, exporturile de bunuri şi servicii au înregistrat un avans de 1,1% în primele trei luni din acest an, comparativ cu trimestrul patru din 2023.

Analiştii se aşteaptă la o continuare a redresării în următoarele luni, datorită majorării consumului privat, pe fondul salariilor mai ridicate şi al inflaţiei mai scăzute. Totuşi, există şi motive de îngrijorare legate de dificultăţile economice, ceea ce face puţin probabilă o redresare rapidă.

Pe ansamblul întregului an 2023, Germania a înregistrat un declin al economiei de 0,2%, pe fondul majorării dobânzilor, al preţurilor ridicate la energie şi al efectelor încetinirii economiei mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită ...
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Tesla Roadster: noua generație ar putea fi lansată astăzi în SUA – surse Reuters
Compania americană Tesla programează pentru cursul zilei de astăzi lansarea oficială a noului model electric sport Roadster, ...