Industria românească a ajuns să plătească cea mai scumpă energie din zonă

Preţul mediu al energiei electrice pentru consumatorii industriali (tranşa de consum 5.000-20.000 MW) era, în trimestrul doi, de 8,97 eurocenţi/kWh în România, fără TVA, în al doilea trimestru al anului, potrivit datelor DG Energy. Mai mare decât în Ungaria (ţara cu care piaţa noastră funcţionează cuplat), care avea 8,22 eurocenţi, decât Bulgaria (8,46 eurocenţi) şi chiar mai mare decât Polonia (8,33), ţară care îşi produce energia electrică preponderent din cărbune, resursă care este impozitată dur prin sistemul european de taxare a emisiilor de carbon.

Este de fapt continuarea tendinţei observate în primul trimestru al anului. Şi atunci, industria românească plătea mai mult (8,96 cenţi/kWh) faţă de cea din Bulgaria (8,46 cenţi), cea din Ungaria (8,22 cenţi sau cea din Polonia (8,21 eurocenţi).

Lucrurile s-au schimbat la începutul anului

Schimbarea de trend a apărut la începutul anului, pentru că în ultimul trimestru din 2018, situaţia era exact pe dos. România avea cele mai bune preţuri pentru consumatorii industriali din acerastă zonă. Industria plătea 8,16 cenţi/kWh în România, sub nivelurile din Bulgaria, 8,26 cenţi, Ungaria (8,40) sau Polonia (8,76 cenţi)

Aşadar, ca o evoluţie a celor trei trimestre, preţul energiei electrice pentru industrie a crescut cu circa 10% în România, ca medie. Media la nivelul UE a rămas cam la acelaşi nivel, 11,8 eurocenţi/MWh. Iar când vor veni datele aferente trimestrului trei, lucrurile vor sta ptrobabil şi mai rău, pentru că, în această ultimă perioadă preţurile din România (spot şi intraday) au ajuns sa maxime istorice.

Cauzele pentru care industria românească ajunge să plătească preţuri atât de mari?  Deficitul de generare şi reglementarea. De mai multă vreme, constatăm că producţia de energie din România nu mai acoperă consumul mai ales în perioadele de vârf, iar situaţia începe să se acutizeze: în acest an, o premieră de la căderea comunismului, România a ajuns importator net de electricitate în plină vară, în luna iulie. Nici o capacitate de generare semnificativă nouă  de producţie în bandă nu a apărut în ultimul deceniu (ultima a fost centrala pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi) pe fondul ieşirii din exploatare a unităţilor vechi (chiar oficialii au spus că circa 8.000 MW nu mai există decât în statistici) iar regenerabilele sunt frânate de designul pieţei. Peste asta s-a suprapus OUG 114 care, prin re-reglementarea pieţei, a scos o cantitate însemnată e electricitate din piaţa liberă, obligând producătorii să vândă la preţ mai mic, iar efectul a fost că pe piaţa ne-reglementată, pentru industrie, unde deja există deficit, a apărut o presiune suplimentară pe preţ inclusiv din tendinţa producătorilor de a compensa aici scăderea de profitabilitate impusă de obligaţia de a vinde cantităţi reglementate la preţuri mai mici.