Industria şi-a revenit parţial în septembrie, dar viitorul rămâne incert – Barometrul Industriei din România

Industria a ieşit parţial din depresiune în luna septembrie, însă starea de spirit în rândul firmelor nu s-a modificat esenţial faţă de august, deşi managerii par a fi puţin mai optimişti, potrivit Barometrului Industriei din România, dat joi publicităţii, citat de Agerpres.
Economica.net - J, 31 oct. 2019, 07:36
Industria şi-a revenit parţial în septembrie, dar viitorul rămâne incert - Barometrul Industriei din România

Conform sursei citate, revenirea s-a produs mai mult pe seama cererii interne decât a comenzilor pentru export, în condiţiile în care exportul pare anemic, probabil pe fondul încetinirii activităţii manufacturiere din Germania şi din alte ţări occidentale.

Impactul activităţii industriale asupra inflaţiei şi a pieţei muncii rămâne negativ.

În ceea ce priveşte producţia, cercetarea arată că volumul acesteia a ieşit din contracţie şi a urcat la 58 de puncte în zona de creştere. Acest nivel n-a mai fost atins din luna mai. Stocurile au crescut puţin până la 47 de puncte, dar de câţiva ani buni ele se află aproape permanent în contracţie.

Comenzile noi s-au înviorat, iar indicatorul a crescut de la 45 în august la 58 în septembrie. Creşterea e susţinută îndeosebi de cererea internă, care s-a intensificat probabil şi pe fondul încheierii vacanţei de vară. În schimb, comenzile pentru export trenează. În august erau la 43 de puncte în contracţie, iar în septembrie au urcat numai până la 50, adică până la graniţa între contracţie şi expansiune. Importurile de materii prime au crescut însă mai viguros, de la 49 în august la 56 în septembrie.

Numărul de salariaţi continuă să rămână contractat la 48 de puncte faţă de 44 în august. În ultimele 12 luni, media indicatorului de angajare a oscilat în jurul a 47 de puncte în interiorul zonei de contracţie, ceea ce înseamnă că în ultimul an industria nu a creat locuri noi de muncă.

În privinţa costurilor de producţie, acestea rămân ridicate. În septembrie indicatorul s-a aflat la 66 de puncte în zona de expansiune, la fel ca în august. Costurile ridicate explică parţial rata scăzută a ofertei de muncă în industrie şi ar putea avea o legătură cu menţinerea inflaţiei peste nivelul dezirabil.

Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au coborât puţin faţă de august, de la 55 la 52, probabil în contextul în care au scăzut exporturile unde preţurile sunt mai mari şi a crescut proporţia comenzilor interne unde preţurile sunt mai reduse.

„Indicatorul global de încredere a managerilor s-a îmbunătăţit puţin urcând la 58 de puncte faţă de 55 în august. Probabil, pe fondul confirmării aşteptărilor adaptative, în sensul că managerii se aşteptau ca activitatea să crească la încheierea sezonului de vacanţă, ceea ce s-a şi întâmplat în septembrie. Confirmarea aşteptărilor pe termen scurt produce un plus de încredere în evoluţiile pe termen lung”, relevă rezultatele sondajului.

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametri au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

Barometrul Industriei din România este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie. Este un barometru lunar, cu situaţia la zi din industrie.

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...