Industria siderurgică din Europa suferă de pe urma suprapraofertei – CNBC

În opinia lui Jeff Largey, superoferta este principala problemă iar motivul pentru care industria siderurgică europeană nu cunoaşte o relansare este unul intern.

‘În acest moment în Europa avem o capacitate de 200 milioane tone de oţel brut. În schimb, cererea se situează la 150-160 de milioane de tone. În concluzie, de fiecare dată când preţurile dau semne de viaţă este eliberată o ofertă mai mare care pune capăt oricărei reveniri’, a apreciat Largey.

În timp ce unii producători aşteaptă ca îmbunătăţirea situaţiei macroeconomice să conducă la o creştere a preţului oţelului, analiştii prognozează că orice majorare semnificativă de preţuri pare puţin probabilă.

Preţurile la oţel carbon (HRC) se situează în prezent la aproximativ 624 de dolari pe tonă însă analiştii de la Societe Generale se aşteaptă ca preţurile să scadă în perioada următoare. Banca franceză şi-a revizuit în jos estimările de preţ pentru HRC de la 639 de dolari pe tonă la 629 de dolari în acest an şi de la 629 de dolari la 619 de dolari pentru anul următor. Până în 2018, Societe Generale estimează că preţurile vor coborî până la 559 de dolari pe tonă.

Pe fondul acestor prognoze pesimiste, Jeff Largey consideră că abordarea corectă pentru producătorii de oţel este diversificarea. De exemplu, producătorul german de oţel ThyssenKrupp, care în primele nouă luni ale acestui an a înregistrat pierderi nete de 1,2 miliarde de euro, a descoperit că operaţiunile din domeniul bunurilor de capital oferă venituri stabile. În consecinţă, compania germană a decis să-şi mute atenţia dinspre siderurgia tradiţională spre activităţile din domeniul bunurilor de capital.