Inflaţia a crescut în UE. România a avut cea mai mare scădere, dar rămâne la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană – date Eurostat
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/inflatie-bani-curs-534657-526x420.jpg)
Luna trecută, ţările-membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost: Suedia (0,3%), Estonia (1,3%) şi Cehia (1,5%). La polul opus, s-au situat România (6,3%), Lituania (5,6%) şi Cipru (5,2%), scrie Agerpres.
Comparativ cu situaţia din luna iulie 2026, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, inclusiv în România (de la 8,2% până la 6,3%), a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în 20 ţări membre.
De asemenea, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 3,2% în august, de la un nivel de 2,9% în luna iulie. Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,43 puncte procentuale), urmate de preţurile la energie (1,29 puncte procentuale).
În cazul României, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,17% în luna august, de la 8,16% în iulie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,28%, mărfurile nealimentare cu 6,36%, iar mărfurile alimentare cu 2,62%.
„Indicele preţurilor de consum în luna august 2026 comparativ cu luna iulie 2026 a fost 100,22%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 4,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025 a fost 6,2%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2025 – august 2026) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2024 – august 2025) a fost 9,5%”, se arată în comunicatul INS.
Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2026 comparativ cu luna iulie 2026 a fost 100,26%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2025 – august 2026) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2024 – august 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,6%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 6,1%, de la 5,5% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2027, faţă de 2,9% anterior, potrivit datelor prezentate în luna august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.