Inflația evoluează diferit în Europa. A crescut cu 6,8% în Germania și cu doar 1,6% în Spania – Bloomberg

Inflaţia se îndreaptă în direcţii diferite în Europa, crescând în mod accelerat în Germania şi încetinind în mod drastic în Spania, o dovadă a unor progrese inegale care determină Banca Centrală Europeană să se concentreze în continuare pe înăsprirea politicii monetare, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 29 iun. 2023, 18:15
Inflația evoluează diferit în Europa. A crescut cu 6,8% în Germania și cu doar 1,6% în Spania -  Bloomberg

Potrivit cifrelor oficiale publicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), rata anuală a inflaţiei în Germania a urcat la 6,8% în luna iunie, de la 6,3% în luna mai. Analiştii sunt de părere că avansul inflaţiei se datorează, în parte, şi efectului de bază de comparaţie cu situaţia de anul trecut, când guvernul de la Berlin a oferit cetăţenilor bilete ieftine la călătoriile cu trenul.

În paralel, în Spania, preţurile mai mici la alimente şi energie au făcut ca indicele preţurilor de consum să înregistreze un avans de doar 1,6% în luna iunie, comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut, încetinind semnificativ după un avans de 2,9% înregistrat în luna mai şi coborând sub ţinta de 2% avută în vedere de decidenţi.

Analiştii vor urmări cu atenţie datele privind evoluţia inflaţiei în zona euro, ce vor fi publicate vineri de Eurostat, care cel mai probabil vor arăta un avans al inflaţiei de bază. Noi dovezi care să arate presiuni pe partea acestui indicator, care exclude preţurile volatile la energie, ar putea determina oficialii Băncii Centrale Europene să adopte noi majorări de dobândă. Majorarea dobânzilor este principalul instrument al băncilor centrale în lupta împotriva inflaţiei.

„Până acum muncitorii au pierdut de pe urma şocului inflaţionist, văzând cum salariile lor reale scad, ceea ce declanşează un proces susţinut de recuperare salarială. Acesta împinge în sus alţi indicatori ai inflaţiei de bază care reflectă noi presiuni asupra preţurilor interne”, a declarat marţi preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Ritmul de creştere a preţurilor din Germania, motorul economiei europene, este cu mult peste obiectivul de 2% urmărit de BCE. Pentru a contracara avansul inflaţiei, instituţia cu sediul la Frankfurt a majorat deja dobânda de referinţă cu patru puncte procentuale în ultimul an şi intenţionează să continue să majoreze costul creditului la următoarea reuniune de politică monetară, programată a avea loc la finele lunii iulie.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...