Inflaţia în zona euro a crescut uşor în octombrie până la 0,4%

Economica.net
31 10. 2014
euro_moneda_1_18919700

De asemenea, Eurostat a anunţat joi că rata şomajului în zona euro a rămas nemodificată la 11,5% în luna septembrie în timp ce în Uniunea Europeană a rămas stabilă la 10,1%, scrie Agerpres.

Principalele elemente responsabile pentru creşterea inflaţiei în luna octombrie au fost preţurile la servicii, care au înregistrat o creştere anuală de 1,2%, urmate de preţurile la alimente, ţigări şi băuturi care au crescut cu 0,5%. În schimb, preţurile la energie au înregistrat o scădere anuală de 1,8% în octombrie, mai puţin faţă de scăderea de 2,3% înregistrată în septembrie.

Excluzând însă preţurile la alimente neprocesate şi energie, preţurile de consum au crescut cu 0,8% în luna octombrie, acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna septembrie. Acest indicator este aşa-numita inflaţie de bază urmărită de Banca Centrală Europeană.

În pofida creşterii din luna octombrie, inflaţia anuală în zona euro rămâne mult sub obiectivul de 2% fixat de Banca Centrală Europeană (BCE). Pentru a accelera creşterea preţurilor, BCE a redus costul creditului la un nivel apropiat de zero şi de asemenea luna aceasta a început să cumpere active. Preşedintele BCE, Mario Draghi a spus că BCE este gata să facă mai mult pentru creşterii economice, însă a avertizat că politica monetară nu poate relansa de una singură economia zonei euro fiind nevoie ca şi guvernele să adopte reforme structurale.

În luna septembrie 2014, România a fost ţara cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,8%), în condiţiile în care în UE rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a fost de 0,4% iar în zona euro de 0,3%.