Inflaţia în zona euro a urcat în iulie la 0,2%

Economica.net
29 07. 2016
euro_euribor_78659409869504__93332900

În iulie, în zona euro, cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la alimente, alcool şi ţigări (1,4%, faţă de un avans de 0,9% luna precedentă) şi servicii (1,2%, comparativ cu un avans de 1,1% în iunie), în timp ce preţurile la energie au scăzut cu 6,6%, comparativ cu un declin de 6,4% în iunie.

Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%, însă inflaţia în zona euro s-a situat sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul la petrol s-a redus semnificativ.

În iunie, Cipru, Bulgaria, Croaţia, Spania şi România au înregistrat cea mai mare inflaţie negativă în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. Luna trecută, UE a înregistrat inflaţie zero, de la minus 0,1% în mai şi minus 0,2% în aprilie.