Inflaţia va reîncepe să crească în acest an

14 05. 2012
seo_site_analysis_11489800

Procesul dezinflaţionist pe care l-am vazut în economie, în ultimele trei trimestre, se apropie de final în al doilea trimestru din 2012, când anticipăm o inflaţie medie de 2%. Urmează de o inversare de trend şi o accelerare spre 4% în al treilea trimestru“, scrie analistul Vlad Nictor în raportul BT Asset Management (BTAM).

Inflaţia anuală ar urma să se modereze ta până la 3,5% la sfârşitul anului, pentru că persiunile inflaţioniste sunt limitate de „creşterea economică sub potenţial du’in următorii 2 ani (2012: +1,8%, 2013: +2%) şi de cererea internă încă slabă“, potrivit analistului de la BTAM.

„Ne aşteptăm ca România să fi intrat într-o recesiune uşoară (tehnică) în primul trimestru al anului (-0,1% trimestrial, +0,9% anual), care se va sfârşi în acest trimestru (T2 2012). Totusi, pe termen scurt, vedem o influenţă de aproximativ +0,2% din partea majorărilor de salarii cu 8%, prevăzute pentru luna iunie de către noul guvern“, scrie Vlad Nistor în raportul său.

2012 va fi un an agricol normal, conform Băncii Naţionale a României „şi astfel vedem o presiune mai scazută decât înainte asupra preţurilor alimentelor.

Amânarea liberalizării din piaţa gazelor naturale pentru persoanele fizice până în 2013-2017 „ar trebui să reducă din incertitudinea în legatură cu ajustarea preţurilor administrate, care contează pentru 9,4% din coşul de consum“, se mai spune în raportul BTAM.