Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/Antoun-Sehnaoui-si-Netanyahu-746x420.jpg)
Corespondentul media americane Axios, Barak David, a postat online marţi o fotografie care îl arată pe directorul executiv al Societe Generale de Banque din Liban (SGBL), Antoun Sehnaoui, alături de Netanyahu şi de soţia acestuia luni seara, la Washington, provocând indignare în Liban.
El a precizat că Sehnaoui organizase acel dineu împreună cu soţia, fost emisar american pentru Liban, Morgan Ortagus, în semn de omagiu pentru senatorul republican Lindsey Graham, decedat în 11 iulie.
Sehnaoui, descris de societatea sa drept „creştin sionist”, promovează normalizarea relaţiilor israeliano-libaneze, în timp ce cele două ţări, aflate tehnic în continuare în stare de război, desfăşoară din aprilie negocieri sub egida americană pentru a pune capăt conflictului dintre ele.
SGBL face parte din cele mai mari bănci libaneze, acuzate că ar fi jucat un rol în prăbuşirea economică a ţării, începând din 2019. Sehnaoui deţine de asemenea participaţii la mai multe media.
Un responsabil judiciar, care a preferat anonimatul, a declarat pentru AFP că procurorul general ceruse forţelor de securitate să deschidă o anchetă cu privire la fotografia din Axios „pentru a-i stabili autenticitatea”.
„Măsurile legale corespunzătoare vor fi luate dacă va fi cazul”, a adăugat el.
La rândul lor, mai mulţi avocaţi libanezi au sesizat justiţia, cerând declanşarea urmăririi judiciare împotriva lui Sehnaoui pentru contactele sale cu Israelul şi cu premierul său, a indicat aceeaşi sursă.
O altă fotografie publicată de Netanyahu pe X îl arată pe Sehnaoui în spatele lui.
În aprilie, Sehnaoui apăruse într-o înregistrare video în care Morgan Ortagus anunţa că el făcuse o donaţie Muzeului Holocaustului din SUA şi îl prezenta drept „creştin sionist”.
Bancherul libanez este şi în vizorul unor anchetatori francezi din luna aprilie.
Ei suspectează banca SGBL şi filiala sa franceză, Banque Richelieu France, al cărei preşedinte neexecutiv este Sehanoui, că ar fi participat împreună cu alte instituţii bancare la transferuri de active spre Europa în timpul şi după declanşarea crizei financiare din 2019.
Sursa foto: X.com