ING a reușit niște rezultate financiare peste așteptări în trimestrul trei, afacerile grupului olandez ajungând la nivelul de dinainte de pandemie

ING Groep NV, cel mai mare grup de servicii financiare din Olanda, a anunţat joi că perspectivele se îmbunătăţesc, după ce a raportat rezultate trimestriale peste aşteptări, iar afacerea este acum în linii mari la un nivel comparabil cu cel de dinaintea pandemiei de COVID-19, în urma creşterii creditării, transmit Bloomberg şi Reuters, citate Agerpres.
AGERPRES - J, 04 nov. 2021, 20:23
ING a reușit niște rezultate financiare peste așteptări în trimestrul trei, afacerile grupului olandez ajungând la nivelul de dinainte de pandemie

În trimestrul trei din 2021, profitul net s-a situat la 1,37 de miliarde de euro, o creştere de 73,5% faţă de perioada similară din 2020 şi uşor mai ridicat faţă de perioada similară din 2019. Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la un profit de 1,29 miliarde de euro.

Provizioanele pentru creditele neperformante au scăzut la 39 de milioane de euro, sub nivelul normal, de la 469 de milioane de euro în perioada similară din 2020, pe fondul redresării economice pe pieţele cheie ale ING.

Veniturile nete din dobânzi au urcat cu 1,8% în perioada iulie-septembrie 2021, la 3,39 de miliarde de euro, ceea ce arată cererea ridicată pentru împrumuturi.

La Bursa de la Amsterdam, acţiunile ING înregistrau joi un avans de 2,4%, după raportarea rezultatelor financiare.

În trimestrul trei din 2021, profitul înainte de taxe s-a situat la 1,92 de miliarde de euro, faţă de 1,20 de miliarde de euro în perioada similară din 2020, în timp ce analiştii intervievaţi de Refinitiv se aşteptau la 1,80 de miliarde de euro.

„Vedem o creştere continuă a creditării pe segmentul ipotecar, în timp ce cererea de împrumuturi din partea companiilor a fost influenţată de efectele economice ale pandemiei de COVID-19. Chiar şi aşa, marja de profit pe segmentul creditelor comerciale a crescut”, a afirmat directorul general Steven van Rijswijk.

În trimestrul trei din 2021, taxele şi comisioanele au urcat cu 20%, la 882 de milioane de euro, în timp ce marja netă de profit s-a îmbunătăţit la 1,38%, de la 1,36% în perioada similară din 2020.

ING Bank România este parte a ING Groep, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...