ING și Allianz-Țiriac lansează o nouă asigurare de călătorie, avantajoasă pentru grupurile de turiști
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/04/Photo-ING-Travel-Protect-630x420.jpg)
Potrivit descrierii făcute de bancă, ING Travel Protect se potrivește modului în care oamenii își organizează astăzi călătoriile: simplu, digital și direct pe telefonul mobil. Clienții își pot configura polița rapid în funcție de destinație, datele călătoriei și tipul deplasării (vacanță, studii sau muncă). Mai mult, pot încheia asigurarea pentru persoanele apropiate, indiferent dacă sunt sau nu clienți ING, întrucât este suficient să aibă doar datele necesare pentru emiterea poliței (nume și CNP).
„Ne-am propus ca accesarea unei asigurări de călătorie să fie un proces clar și rapid, adaptat ritmului în care oamenii își planifică astăzi deplasările. Prin ING Travel Protect, clienții își pot configura asigurarea direct din Home’Bank, în doar câteva minute, cu opțiuni adaptate nevoilor lor.
Într-un context în care costurile serviciilor medicale din străinătate sunt mai ridicate, iar situațiile neprevăzute pot afecta semnificativ bugetele călătorilor, ING Travel Protect oferă o soluție rapidă și accesibilă pentru a călători cu mai multă siguranță. Produsul acoperă evenimentele care pot apărea în timpul deplasărilor, astfel încât clienții nostri să se poată concentra pe ceea ce contează cu adevărat pentru ei: organizarea experiențelor și toate detaliile care fac excursia memorabilă”, a declarat Roxana Cristea (foto mai jos), Head of Lending & Insurances Retail Banking, ING Bank România.
Ofertă limitată de lansare ING Travel Protect: banii înapoi pentru fiecare a treia persoană din grup
Produsul este disponibil pentru oricine, însă este avantajos pentru cei care călătoresc în doi sau cu mai multe persoane. Astfel, ING Travel Protect include implicit o reducere de grup de 10% pentru 2–10 persoane, ceea ce o face potrivită pentru familii, cupluri sau prieteni care pleacă împreună.
În plus, ING are în derulare o ofertă dedicată de lansare, disponibilă doar până la 30 iunie: pentru fiecare a treia persoană din grup, clienții vor primi înapoi contravaloarea asigurării (direct în cont, în luna următoare achiziției).
Pe lângă acoperirea cheltuielilor medicale în străinătate, ING Travel Protect poate include, în funcție de varianta aleasă, sprijin pentru o serie de situații neprevăzute care pot apărea într-o călătorie: asistență în caz de urgență, bagaje furate sau deteriorate, documente pierdute, accidentări în timpul sporturilor de agrement sau prejudicii cauzate altor persoane. Serviciile sunt susținute de asistență 24/7.
UNSAR: 84% din despăgubirile achitate în baza poliţelor de călătorie sunt pentru servicii medicale. În primul semestru din 2025, cea mai mare despăgubire plătită a fost de 50.000 de euro
Asigurarea de călătorie reprezintă o plasă de siguranță financiară, întrucât cheltuielile cauzate de o îmbolnăvire sau de un accident petrecut în timpul vacanței pot fi foarte mari și greu de acoperit din resurse proprii.
Potrivit datelor UNSAR din primul semestru al anului 2025, zilnic, 50 de turiști asigurați au beneficiat, în medie, de despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie. Cea mai mare despăgubire achitată în baza unei asigurări de călătorie a fost de 50.000 de euro, pentru refacerea stării de sănătate a unui turist care a suferit un accident în afara țării.
Totodată, valoarea totală a celor mai mari 10 despăgubiri achitate a depășit 400.000 de euro, ceea ce reprezintă o medie de peste 40.000 de euro pentru fiecare dosar de daună.
„Când ești la mii de kilometri de casă și ai nevoie de medic sau de acces la un spital, nu vrei să te gândești la bani. Vrei să știi că cineva se ocupă. Asta facem noi la Allianz-Țiriac: ne asigurăm că, la nevoie, clienții noștri primesc îngrijire în cele mai bune condiții și în cel mai scurt timp posibil. Peste 80% din cazurile medicale le rezolvăm prin plată directă – clientul primește îngrijire, noi ne ocupăm de factură. Acum, prin parteneriatul cu ING Bank, aducem această protecție direct în aplicația Home’Bank, acolo unde clienții ING își gestionează deja viața financiară. În doar câteva click-uri și două ore, asigurarea devine activă – simplu, rapid, fără hârtii. Pentru că protecția nu ar trebui să fie complicată, mai ales când ești departe de casă. Mulțumim ING Bank și echipelor reunite pentru acest parteneriat care face protecția mai simplă, mai rapidă și mai accesibilă”, a spus Codruța Furtună, director general adjunct responsabil de aria vânzări și distribuție, Allianz-Țiriac Asigurări.
În 2025, Allianz-Țiriac a preluat costuri de peste 21 de milioane de lei pentru daunele survenite în vacanțe sau deplasări în străinătate, precum și pentru rezervele de daună aferente asigurărilor de călătorie.
Printre cele mai importante situații gestionate în 2025 se numără urgențe medicale și accidente care au generat costuri de zeci de mii de euro, precum un accident vascular în Grecia (30.000 EUR), un accident la schi în Italia (18.400 EUR) sau un accident rutier soldat cu intervenție chirurgicală și repatriere (20.000 EUR).
Peste 80% dintre cazurile medicale au fost soluționate prin decontare directă, astfel încât clienții nu au achitat din fonduri proprii serviciile medicale, beneficiind de asistență non-stop și coordonare completă în relația cu furnizorii medicali.
ING Travel Protect poate fi folosită în toate țările, cu excepția României, în condițiile poliței, și oferă acces la asistență 24/7 în caz de nevoie.