Iniţiatorul Legii cashback: Sistemul îi va ajuta pe comercianţi, care îşi vor fideliza clienţii şi pe cei din mediul rural

Deputatul UDMR Zsolt Molnar, iniţiatorul legii care prevede posibilitatea retragerii banilor de la comercianţi în sistem de bancomat, a declarat, pentru News.ro, că aceste prevederi vor veni în sprijinul românilor din mediul rural, unde sunt puţine ATM-uri, dar şi al comercianţilor, care îşi vor "fideliza" clienţii.
Economica.net - vin, 13 mai 2016, 05:57
Iniţiatorul Legii cashback: Sistemul îi va ajuta pe comercianţi, care îşi vor fideliza clienţii şi pe cei din mediul rural

„Legea oferă acces la proprii bani în situaţii în care nu se găseşte un bancomat de la care omul să îşi ridice banii. În cazul României avem o situaţie specială în mediul rural, unde băncile nu investesc în bancomate. Oamenii care îşi iau salariile sau pensiile pe card şi trăiesc în mediul rural trebuie să meargă până în primul oraş, prima comună mai mare unde se găseşte un bancomat”, a declarat deputatul UDMR.

Iniţiatorul legii, adoptate marţi de Parlament, spune că astfel de sisteme funcţionează cu succes în Statele Unite ale Americii şi în alte ţări din vestul Europei. Zsolt Molnar afirmă că, deşi în acest moment numărul comercianţilor care acceptă plata cu cardul bancar în mediul rural este scăzut, realitatea este că există chiar şi mai puţine bancomate. Mai mult, băncile nu au interesul de a instala bancomate în astfel de zone din cauza preţului crescut de administrare, în timp ce un POS este mult mai ieftin.

În Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a fost adoptat şi un amendament la lege care prevede scăderea pragului cifrei de afaceri de la care implementarea devine obligatorie pentru comercianţi, de la 100.000 de euro pe an, la 10.000 de euro anual, astfel încât numărul POS-urilor va creşte.

Zsolt Molnar spune însă că UDMR nu a susţinut această modificare în legea iniţială a cashback-ului, considerând că este „cel puţin îndrăzneaţă”, motiv pentru care grupul s-a abţinut de la votul final asupra proiectului.

„Noi am promis sau am propus un lucru, ceea ce este cashback-ul, însă între timp s-a introdus un nou element şi de aceea la votul final grupul UDMR s-a abţinut”, a spus deputatul, pentru News.ro.

Iniţiatorul legii susţine că acest proiect va fi însă acceptat şi de comercianţi, care pot să-şi amortizeze costurile introducerii POS-urilor atât prin intermediul unui comision pe care îl pot percepe pentru astfel de tranzacţii, cât şi prin fidelizarea clienţilor.

„Acei comercianţi care intră în acest sistem vor putea să-şi amortizeze cheltuielile. Am prevăzut în lege un comision de 1% comercianţilor. Practic, ne-am străduit ca acei comercianţi care îşi asumă încă o povară, pentru că ei cred că este o povară acest lucru, să poată fi compensaţi. (…) Vor intra în vigoare legile pieţei. Acei comercianţi care dau cashback au o şansă mai mare de a-şi fideliza clienţii şi de a-şi creşte numărul de cumpărători”, a mai spus Zsolt Molnar.

Legea permite şi ca aceşti comercianţi care nu au suficiente fonduri în casă să refuze oferirea avansului de 200 de lei, stipulat în lege, în cazuri speciale, pentru a nu le fi perturbată activitatea economică.

„Există diferite plăţi, la diferite ore. Dacă e un comerciant care ştie că la o anumită oră îi va veni o livrare şi trebuie să o plătească poate să-şi menţină banii în casă. Există posibilitatea să refuze dacă consideră că suma aflată în casă nu este suficientă”, a spus deputatul UDMR.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, un proiect care obligă magazinele în care se poate plăti cu cardul bancar să elibereze numerar în valoare de maximum 200 de lei persoanelor care solicită acest lucru, pentru a compensa lipsa bancomatelor.

Proiectul a fost iniţiat de către deputatul UDMR Zsolt Molnar şi contrasemnat de alţi 31 de parlamentari PSD, PNL şi UDMR.

Legea urmează să meargă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bursa de Valori București S.A. informează investitorii că, potrivit informațiilor disponibile pe portalul instant de judecată portal.just.ro, la dată de 29.05.2026 a fost înregistrat pe rolul......
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului magistratului
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului ...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea ...
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa ...
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...