Înmatriculările auto au crescut în decembrie, iar scăderea pieței pentru tot anul 2020 s-a diminuat la 21,7%

Economica.net
04 01. 2021
dacia_logan_2021__1_95572000

Astfel, scăderea pieței s-a redus la 21,7%, față de peste 25% cât ajunsese la finele lunii noiembrie. Luna decembrie este singura din 2020 cu un volum care depășește 15.000 de autoturisme înmatriculate și se apropie de pragul de 16.000 de unități. În noiembrie se înregistrase recordul anterior, cu 13.253 unități.

Segmentul de vehicule comerciale a crescut și mai puternic în decembrie, cu 55,45%, marcând astfel un apetit în creștere al companiilor pentru achiziția de vehicule noi, iar volumul total al LCV-urilor noi a fost de 1797 unități, față de 1.156 unități anul trecut.

Singurul segment cu scădere, în decembrie, a fost cel al autobuzelor și autocarelor, cu aproape 50% mai puține decât în decembrie 2019. În total, au fost înmatriculate 21.033 autovehicule, cu 24,18% mai multe ca anul trecut, când erau înmatriculate 16.938 unități.

Cele mai căutate autoturisme în ultima lună a anului au fost, ca de obicei, cele trei modele ale Dacia, fiind însă o inversare a pozițiilor între Sandero și Duster, în favoarea SUV-ului. Duster, cu 1.730 de unități cumpărate, s-a apropiat de numărul 1, Logan, care a depășit 2.000 de unități. În Top 10 a celor mai vândute autoturisme din România a intrat și mașina electrică Renault Zoe, cu 295 de unități înmatriculate în ultima lună a anului.

Ford Puma, s-a clasat pe locul 5, cu 419 unități, fiind depășit doar de modelele Dacia și de Skoda Octavia.

Top 10 înmatriculări de autoturisme în decembrie 2020

  • Dacia Logan    2.107
  • Dacia Duster   1.730
  • Dacia Sandero  1.046
  • Skoda Octavia   649
  • Ford Puma 419
  • Renault Clio   390
  • Renault Megane  317
  • Mercedes 500L   299
  • Skoda Fabia   296
  • Renault Zoe  295

Top 5 mărci înmatriculate:

  • Dacia  5.231
  • Skoda 1.660
  • Renault 1.424
  • VW  1.120
  • Ford 1.002

În 12 luni, Dacia a înmatriculat 39.919 autoturisme, (-20.66% față de 2019), Skoda, 10.288  autoturisme (-16.17%), Renault, 10.273 (-24.31%), VW, 9.422 unități (-10.94%) și Ford, cu 6.938 autoturisme (-44.14% față de 2019).