Innobyte încheie 2025 cu profit net în creștere cu 14% și proiecte de eCommerce în industrii reglementate

Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, a încheiat anul 2025 cu o creștere a cifrei de afaceri, la 15,18 milioane lei, în urcare cu 8% față de 2024, și un profit net de 1,45 milioane lei, în creștere cu 14%.
Lidia Neagu - vin, 27 feb. 2026, 15:03
Innobyte încheie 2025 cu profit net în creștere cu 14% și proiecte de eCommerce în industrii reglementate

Potrivit companiei, evoluția confirmă maturizarea modelului operațional început în 2022 și capacitatea companiei de a transforma creșterea veniturilor în profitabilitate.

În paralel, Innobyte a extins portofoliul de proiecte către industrii cu interacțiune umană intensă, precum healthcare și agricultură, unde digitalizarea presupune atât fundații tehnologice noi, cât și regândirea relației directe cu utilizatorii în mediul online.

„Anul 2025 a fost un test de răbdare și structură pentru multe companii. Mesajul nostru pentru clienți și parteneri este să își păstreze optimismul, dar să rămână disciplinați în modul în care construiesc proiectele digitale. Iar pentru echipă, mesajul este simplu: dacă ne facem treaba bine, cu onestitate și rigoare, direcția rămâne una bună, indiferent de turbulențele din jur”, subliniază Cătălin Șomfălean, Managing Partner.

Context de piață: incertitudine fiscală, presiune pe vânzări, decizii amânate

Potrivit Innobyte, la debutul anului trecut, multe companii au amânat sau reevaluat planurile de investiții în digital în prima parte a anului din cauza impredictibilității fiscale și administrative

Ulterior, contextul s-a stabilizat, iar proiectele au început să se deblocheze, însă presiunea pe vânzări s-a resimțit inclusiv în a doua parte a anului, în ciuda campaniilor susținute din trimestrul patru.

“În discuțiile cu retailerii și brandurile cu care colaborăm, am observat o schimbare de focus în ultimul an, ce se va concretiza și în 2026: organizațiile sunt tot mai atente la valoarea de business pe care o obțin din proiectele digitale și la costul real al atragerii de clienți noi. Loialitatea și retenția clienților existenți câștigă teren în fața abordărilor orientate exclusiv spre creșterea volumului. În acest context, două zone au devenit recurente în discuțiile de board: securitatea platformelor și utilizarea pragmatică a AI, atât pentru eficiență internă, cât și în interacțiunea cu utilizatorii finali”, a declarat Cătălin Bordei, Managing Partner Innobyte.

În acest mediu volatil, Innobyte a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri netă de 15,18 milioane de lei, comparativ cu 14,3 milioane de lei în anul anterior, un avans de 8%. EBITDA a înregistrat, de asemenea, o creștere de 4,7%, ajungând la 1,83 milioane de lei.

Profitul net a crescut la 1,46 milioane de lei anul trecut, în urcare cu 14% față de 2024. Ritmul de creștere a profitabilității a depășit avansul veniturilor operaționale, semn că eficiența operațională și calitatea portofoliului de proiecte au cântărit mai mult decât simpla expansiune cantitativă.

Echipa Innobyte numără în prezent peste 50 de specialiști, preponderent seniori, cu experiență relevantă în proiecte complexe de eCommerce. Politica remote-first, menținută și în 2025 și continuată în 2026, a permis companiei să atragă colegi cu expertiză ridicată din orașe în care nu există birouri fizice. Birourile din București și Cluj funcționează ca hub-uri, deschise celor care preferă lucrul de la birou, fără a impune prezență obligatorie.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...