INS: Șefii de companii se așteaptă la dezvoltarea activităților în construcții și comerț în primăvară aceasta

Managerii estimează o creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul în perioada februarie - aprilie, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii şi o creştere moderată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.
Economica.net - vin, 28 feb. 2020, 16:02
INS: Șefii de companii se așteaptă la dezvoltarea activităților în construcții și comerț în primăvară aceasta

În cadrul anchetei de conjunctură din luna februarie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +8%). Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +32%), urmată de activităţile de fabricare a hârtiei şi a produselor din hârtie (sold conjunctural +22%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +10%).

Potrivit estimărilor din luna februarie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +16%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +6%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +13%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +19%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere (sold conjunctural +17%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +10%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +20%).

Conform estimărilor din luna februarie 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +7%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%) iar preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +8%).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...