INS: Gazele naturale s-au scumpit cu peste 85% în ultimul an, iar cartofii cu aproape 42%

Gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.
AGERPRES - mie, 11 mai 2022, 10:56
INS: Gazele naturale s-au scumpit cu peste 85% în ultimul an, iar cartofii cu aproape 42%

În intervalul aprilie 2021 – aprilie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 85,27%, la cartofi cu 41,84% şi la uleiul comestibil cu 38,19%.

La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la făină (plus 26,70%) şi mălai (plus 28,12%).

Comparativ cu luna anterioară, uleiul s-a scumpit cu 5,60%, iar cartofii cu 4,03%.

În aprilie 2022, faţă de martie 2022, există şi produse care s-au ieftinit: fasole boabe şi alte leguminoase cu 0,25% şi citricele şi alte fructe meridionale, cu 0,38%. Per total, comparativ cu martie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat în aprilie, în medie cu 2,56%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili, 35,69%, la energia termică (22,98%) şi la energia electrică (18,82%).

Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în aprilie 2022 cu 26,47%, energia electrică cu 28,65%, iar combustibilii şi energia termică s-au scumpit cu 1,65%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (19,38%), poştale (17,50%) şi la cele de apă, canal, salubritate (17,78%), precum şi alte servicii (11,45%). Faţă de luna anterioară, serviciile de transport aerian s-au scumpit cu 7,37%. Serviciile de telecomunicaţii s-au ieftinit cu 0,08%.

În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că „s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023”.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Te-ar mai putea interesa și
Farmacia Tei, deţinută de Roxana Maftei şi fraţii Pavăl, are cele mai mari afaceri, profit, număr de salariaţi de la înfiinţare. Afaceri record de 1,7 miliarde de lei
Farmacia Tei, deţinută de Roxana Maftei şi fraţii Pavăl, are cele mai mari afaceri, profit, număr de salariaţi de ...
Farmacia Tei, fondată de Roxana Maftei, unul dintre cei mai mari retaileri farmaceutici din ţara noastră după cifra de afaceri realizată, a avut cele mai mari afaceri nete, profit net, număr......
Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene, spune Vladimir Putin
Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene, spune Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că "Rusia nu a ameninţat niciodată şi nu ameninţă statele europene", ...
Bulgaria creează o comisie anticorupție pentru a debloca fondurile PNRR
Bulgaria creează o comisie anticorupție pentru a debloca fondurile PNRR
Bulgaria a adoptat vineri o lege prin care constituie o comisie de anchetă ce vizează combaterea corupţiei, prevenirea ...
Ministerul Sănătății: Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din doemniul sănătății se prelungește până la 15 august
Ministerul Sănătății: Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din doemniul sănătății se prelungește până ...
Termenul de implementare pentru proiectele PNRR din domeniul sănătăţii se prelungeşte până la 15 august, a anunţat, ...