INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 56,3% în iulie

 Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2021 s-a situat la 1,4 milioane de persoane, în creştere cu 56,3% faţă de cele din iulie 2020, turiştii străini reprezentând 8,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise joi AGERPRES.
AGERPRES - J, 02 sept. 2021, 10:55
INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 56,3% în iulie

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 80,9% au sosit din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în iulie 2021 au însumat 3,685 milioane, în creştere cu 51,3% faţă de cele din luna iulie 2020.

Din numărul total de înnoptări, în luna iulie 2021, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,5%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 7,5%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (70,5% din total turişti străini), iar dintre aceştia 79,8% provin din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna iulie 2021 a fost de 2,6 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iulie 2021, a fost de 39,9% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 11,1 puncte procentuale faţă de luna iulie 2020.

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna iulie 2021 s-au înregistrat la hoteluri (48,8%), vile turistice (38,2%), sate de vacanţă (30,2%), bungalouri (28,8%), hosteluri (27,0%), popasuri turistice (26,6%), pensiuni turistice (26,4%), pensiuni agroturistice (25,7%), căsuţe turistice (24,1%) şi spaţii de cazare pe nave (22,4%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2021 de 954.300 persoane, în creştere cu 93,1% faţă de luna iulie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 76,9%, respectiv 18,9% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2021 de 1,428 milioane persoane, în creştere cu 63,4% comparativ cu luna iulie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 64,3%, respectiv 35,2% din numărul total de plecări.

Potrivit INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021 au însumat 4,707 milioane persoane, în creştere cu 53,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2020. Din numărul total de sosiri, în perioada menţionată, structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,1%, în timp ce turiştii străini au înregistrat un procent de doar 6,9%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (78,3% din total turişti străini), iar dintre aceştia, un procent de 75,9% provin din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021 au însumat 10,242 milioane, în creştere cu 52,5% faţă de cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Din numărul total de înnoptări, în perioada menţionată, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 7,1%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (77,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 75,9% au provenit din ţările Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, a fost de 2,2 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.

Totodată, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021 a fost de 23,6% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,6 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada menţionată, s-au înregistrat la hoteluri (28,4%), vile turistice (22,3%), spaţii de cazare pe nave (22,1%), bungalouri (21,1%), popasuri turistice (18,0%), căsuţe turistice (17,7%), campinguri (16,8%), pensiuni turistice (16,6%) şi pensiuni agroturistice (16,0%).

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (605.500 persoane), Braşov (536.400 persoane), Bucureşti (433.800 persoane), Bihor (226.500 persoane), Prahova (225.200 persoane), Suceava (210.100 persoane), Vâlcea (199.900 persoane), Cluj (198.800 persoane), Sibiu (192.900 persoane) şi Mureş (186.200 persoane).

Totodată, înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (2,105 milioane), Braşov (1,049 milioane), Bucureşti (750.100), Bihor (592.500), Vâlcea (533.600), Prahova (464.300), Suceava (411.400), Mureş (373.600), Cluj (343.100), Sibiu (337.900), Caraş Severin (278.700), Covasna (240.500) şi Timiş (206.000).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (40.500), Italia (27.300), Franţa (20.200), SUA (18.100), Israel (17.500), Ungaria (17.300), Polonia (16.800), Republica Moldova (13.200) şi Ucraina (11.200).

Potrivit INS, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021 de 3,321 milioane sosiri, în creştere cu 3,2% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 82,6% cel rutier şi respectiv 13,2% cel aerian, din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021 de 5,852 milioane plecări, în scădere cu 2,4% comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 72,5% cel rutier, iar 26,9% cel aerian, din numărul total de plecări.

Te-ar mai putea interesa și
Multe petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a încărca țiței american, afirmă Donald Trump
Multe petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a încărca țiței american, afirmă Donald Trump
Un număr mare de petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a fi încărcate acolo cu petrol sau gaze, a afirmat sâmbătă preşedintele american Donald Trump, transmite Reuters, relatează......
Inspectorii de la Apele Române au intervenit după ce două companii au început să amenajeze sectoare de plajă din Năvodari, fără a avea contracte de închiriere. Una dintre firme a fost amendată
Inspectorii de la Apele Române au intervenit după ce două companii au început să amenajeze sectoare de plajă din Năvodari, ...
Inspectorii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au intervenit după ce două societăţi ...
Consiliul pentru Pace înffințat de Trump se confruntă cu o criză de fonduri, iar planul de pace pentru Gaza este blocat – surse
Consiliul pentru Pace înffințat de Trump se confruntă cu o criză de fonduri, iar planul de pace pentru Gaza este blocat ...
Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump a primit doar o mică parte din cele 17 miliarde de dolari promise pentru Gaza, ...
Ministerul Muncii: 6.620.722 de contracte individuale de muncă erau înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal la sfârșitul lui 2025
Ministerul Muncii: 6.620.722 de contracte individuale de muncă erau înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal ...
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele lunii ...