Murfatlar e dator cu 66 milioane de euro. Cine aşteaptă banii de la marele vinar

Producătorul de vin Murfatlar a intrat în insolvenţă în luna martie a acestui an, după ce Tribunalul Constanţa a acceptat cererea companiei. ECONOMICA.NET a aflat cine sunt principalii creditori şi care este valoarea totală a creanţelor din tabelul preliminar.    
Andrada Ghira - mie, 27 iun. 2012, 21:07
Murfatlar e dator cu 66 milioane de euro. Cine aşteaptă banii de la marele vinar

Administratorul judiciar al societăţii Murfatlar România SA a publicat la începutul lunii iunie în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelul preliminar de creanţe, obţinut în exclusivitate de ECONOMICA.NET. Sumele au fost transformate în euro, la cursul BNR din data deschiderii procedurii de insolvenţă.

Valorea totală a creanţelor acceptate în tabelul preliminar este de 66 milioane de euro.


Contactat de ECONOMICA.NET, Victor Constantin, reprezentantul administratorului Fair & Full Insolvency Consulting, a declarat că planul de reorganizare nu a fost încă întocmit din cauza unor contestaţii al căror termen de judecată este stabilit pentru luna septembrie a acestui an.

BRD a declarat o creanţă de 8 milioane de euro, acceptată în totalitate, iar OTP Bank România SA  a fost înscrisă cu o creanţă de 320.000 de euro, şi cu o alta de 1,33 milioane de euro care este sub condiţie. Gemarco Industry are de recuperat 3,17 milioane de euro, Omnilogic 17 milioane de euro, iar Lemnarco are de luat 2.06 milioane de euro. Valoarea totală a creanţelor garantate admise este de 134,9 milioane lei, adică 30,8 milioane de euro.

Creanţele datorate salariaţilor sunt de 31.623 de euro.

În categoria creanţelor bugetare au fost înscrise primăria Murfatlar (481.000 euro), Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 (505.000 euro) şi ANAF (292.000 euro). Valoarea totală a creanţelor bugetare este de 1,27 milioane euro.

 În categoria creanţelor chirografare au fost înscrise 101 firme care au de recuperat 21,2 milioane de euro (92,99 milioane lei) şi creanţe admise sub condiţie în valoare de 12,3 milioane euro. (53,84 milioane lei).

Murfatlar mai deţine şi o reaţea de 125 de crame funcţionale în întreaga ţară. În comunicatul companiei din luna martie, se mai arăta că există în continuare proiecte de deschidere şi noi cereri de francize până la 180 locaţii.

Producătorul de vin a început în 2007 un proiect de reîntinerire a viei, care a vizat în special soiuri rosii, Fetească Neagră, Pinot Noir şi Merlot, iar până în prezent investiţia se ridică la aproximativ 15,6 milioane euro, destinaţi replantării a 975 de hectare. În 2011, planul de reîntinerire a presupus replantarea a 130 hectare de viţă de vie, iar investiţia s-a ridicat la 2,08 milioane euro.

Murfatlar este deţinută de trei firme – Euroavipo (41,93%), Euro Trade Invest (39,01%) şi Vitivinicola Basarabi (19,04%). Anul trecut, afacerile Murfatlar au crescut cu 32%, de la 140 de milioane de lei, la 185 de milioane de lei, însă datoriile înregistrate la sfârşitul anului 2010 au fost de 168 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Marex Technology DOO Belgrade, filiala sârbească a grupului polonez care activează pe piața soluțiilor de epurare a apelor uzate, a deschis o entitate juridică la Arad....
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
Compania națională TAROM așteptă acordul de la Comisia Europeană pentru un ajutor de 80 de milioane de euro, în timp ...
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în magazinele Kaufland din Bulgaria
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în ...
Ultragreens (Fresh Microgreens S.R.L.), business antreprenorial fondat de către Cristian Tudor care operează în Prahova ...
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. ...