Inspecția Muncii a amendat cu 280.000 de lei o companie de transport de călători, pentru lucru la negru
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/Inspectia-muncii-746x420.png)
Potrivit Inspecţiei Muncii, în urma unui control-fulger derulat în Bucureşti, la data de 20 aprilie, inspectorii au vizat un operator de transport terestru de călători (CAEN 4939), iar rezultatele verificărilor au fost: 41 de persoane identificate că desfăşurau muncă nedeclarată, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 280.000 de lei şi impunerea de măsuri stricte pentru intrarea imediată în legalitate.
Munca nedeclarată nu este doar o încălcare a Codului Muncii, ci un risc major pentru angajat, care este privat de protecţie legală, dreptul la pensie, acces la servicii medicale, menţionează instituţia, pe pagina sa de Facebook.
„Rezultatul acestui control este un semnal de alarmă pentru toţi angajatorii care consideră că pot eluda legea în detrimentul drepturilor fundamentale ale angajaţilor. Identificarea a 41 de persoane lucrând fără forme legale la un singur operator economic reprezintă o încălcare gravă, care vulnerabilizează lucrătorul şi prejudiciază bugetul statului. Inspecţia Muncii va continua să acţioneze ferm, transformând aceste controale în intervenţii constante la nivel naţional pentru a elimina concurenţa neloială şi pentru a garanta protecţia socială a fiecărui cetăţean”, a declarat inspectorul general de stat adjunct al Inspecţiei Muncii, Mihai Uca, în comunicat.
Codul CAEN 4939 se referă la „Alte transporturi terestre de călători n.c.a.” (neclasificate altundeva) şi include servicii de transport rutier de pasageri, cum ar fi: autocare, autobuze sau microbuze, pe bază de grafic sau ocazionale, excursii, transportul angajaţilor/elevilor, telecabine şi vehicule cu tracţiune animală/umană.