Inspecţie la cea mai veche centrală nucleară din SUA

Economica.net
14 11. 2012
centrala_nucleara_new_jersey_salem_36529800

Într-un comunicat, NRC explică faptul că trei dintre anchetatorii săi lucrează în această centrală situată în New Jersey (est) „ca răspuns la întrebările ridicate de impactul uraganului Sandy” asupra zonei.

Ploile torenţiale care au însoţit uraganul au ridicat nivelul apei dincolo de pragul obişnuit în structura de răcire a reactorului, determinând operatorul Exelon să declarare stare de alertă timp de două zile.

Reactorul era scos din funcţiune la momentul respectiv din cauza unor lucrări de mentenanţă.

Potrivit NRC, unele elemente „merită o examinare aprofundată”, în special modul de supraveghere a nivelului apei în structura de răcire.

Concluziile misiunii vor fi publicate în săptămânile următoare, potrivit comunicatului NRC.

Construită în 1969, centrala Oyster Creek este cea mai veche din Statele Unite şi urmează să se închidă în 2019.

Uraganul Sandy a determinat, de asemenea, oprirea a trei reactoare nucleare din nord-estul ţării, regiunea cea mai afectată de intemperii.