Inspectorii ANSVSA au dat amenzi de peste 1,2 milioane de lei în prima jumătate a lunii iulie în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic

18 07. 2023
Satul de vacanta Mamaia

De asemenea, au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii şi cinci ordonanţe de interzicere a activităţii.

Verificările inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vizează condiţiile de igienă în care funcţionează unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket şi supermarket şi magazinele alimentare şi respectarea cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a unităţilor de vânzare cu amănuntul.

„În perioada 2 – 14 iulie au fost efectuate controale la 685 de unităţi. Pentru abaterile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.229.400 de lei. De asemenea, au fost emise 2 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 5 ordonanţe de interzicere a activităţii. Totodată, inspectorii veterinari au dispus măsuri de reţinere oficială şi expediere către unităţi de neutralizare pentru 93 de kg de produse alimentare de origine animală care prezentau risc pentru sănătatea consumatorilor”, precizează ANSVSA.

Sancţiunile au fost aplicate pentru depozitare necorespunzătoare, nesupravegherea statusului de sănătate al angajaţilor, neigienizarea şi întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor şi pentru deficienţe privind etichetarea, manipularea şi depozitarea produselor alimentare.

Pentru a eficientiza aceste controale, DSVSA judeţene beneficiază de sprijinul autorităţilor locale, care informează DSVSA cu privire la perioadele şi locaţiile în care se organizează anumite evenimente (târguri de vară, pelerinaje cu ocazia unor sărbători religioase, zilele comunelor etc.), pentru a se asigura că evenimentele se desfăşoară fără incidente alimentare, precizează ANSVSA.