Instituțiile financiare care investesc în companii implicate în producția de arme nucleare a scăzut cu 23% din 2021

Numărul instituțiilor financiare care investesc în companii implicate în producția de arme nucleare a scăzut cu 23% de la intrarea în vigoare a Tratatului ONU privind interzicerea armelor nucleare, în 2021, potrivit unui raport care plasează Bank of America, Citigroup și JP Morgan Chase drept cei mai mari creditori din acest sector, informează marți EFE, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 18 feb. 2025, 11:09
Instituțiile financiare care investesc în companii implicate în producția de arme nucleare a scăzut cu 23% din 2021

Studiul prezentat marți, elaborat de Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN, distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în 2017 – n.r.), mai indică faptul că cei mai mari acționari ai companiilor producătoare de arme nucleare sunt giganții americani de investiții Vanguard, Capital Group și Blackrock.

În ceea ce privește companiile implicate în fabricarea de arme nucleare, studiul menționează 24 de astfel de entități, iar cele șapte companii care realizează cele mai multe profituri în acest sector sunt companiile americane Northrop Grumman, General Dynamics, Boeing, Lockheed Martin și RTX, compania britanică BAE Systems și compania italiană Leonardo.

Firme americane, europene, indiene și chineze

Alte firme cunoscute prezente în sector sunt companiile europeană Airbus, indiană Bharat Dynamics, americană Honeywell International, britanică Rolls Royce, franceză Thales și Safran și chineză Aerospace Science and Technology, singura firmă din China de pe listă.

În 2024, numărul băncilor, fondurilor de pensii, companiilor de asigurări și altor instituții financiare care au investit sau au susținut cele 24 de firme de pe listă a ajuns la 260, față de 338 în 2021.

„Tendința descendentă a continuat în ciuda apelurilor din partea liderilor politici și militari pentru ca mai mulți investitori să contribuie cu bani la firmele de armament”, a explicat ICAN, menționând că multe instituții exclud în mod sistematic firmele de pe listă din motive etice sau de teamă că investiția în acestea le-ar afecta reputația.

În total, între 2022 și 2024 au fost investite 270 de miliarde de dolari sub formă de împrumuturi și injecții de capital, o reducere de 6,2 miliarde de dolari (2,2%) față de cifrele din raportul anterior al ICAN, care acoperea perioada 2021-2023.

Cu toate acestea, a fost detectată o creștere de 7,6% (36,7 miliarde dolari) a valorii acțiunilor și obligațiunilor din sectorul financiar al firmelor implicate în dezvoltarea armelor atomice, ajungând la un total de 513,576 miliarde dolari.

Mai mult de două treimi din această valoare (350,756 miliarde de dolari) este concentrată de zece companii nord-americane (nouă americane, în frunte cu Vanguard, și una canadiană).

O amenințare pentru toți

„Deși majoritatea țărilor și un număr tot mai mare de instituții financiare iau distanță față de armele nucleare, 260 continuă să investească. Ele beneficiază de pe urma modernizării și uneori a extinderii arsenalelor care amenință nu numai statele nucleare și potențialii lor adversari, ci însăși existența umanității”, a avertizat autoarea studiului, Alejandra Munoz.

Până în prezent, Tratatul de interzicere a armelor nucleare a fost adoptat de aproape 100 de țări, deși niciuna dintre ele nu face parte din grupul celor nouă puteri care dețin – oficial sau nu – acest tip de arme (Statele Unite, Rusia, Franța, Regatul Unit, China, India, Pakistan, Israel și Coreea de Nord).

Potrivit ICAN, 131 de investitori instituționali cu active în valoare totală de 4.000 de miliarde de dolari și-au exprimat sprijinul față de tratat și față de inițiativa etică a coaliției de ONG-uri de a reduce investițiile în sectorul armelor nucleare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...