Instituţiile publice vor putea produce şi stoca energie pentru consumul propriu – Anunţ de la Bolojan

Premierul interimar Ilie Bolojan, ministrul interimar al Energiei, a anunţat că marţi a semnat ordinele pentru două programe din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 650 de milioane de euro, prin care instituţiile publice vor putea produce şi stoca energie pentru consumul propriu.
AGERPRES - mar, 08 sept. 2026, 14:36
Instituţiile publice vor putea produce şi stoca energie pentru consumul propriu - Anunţ de la Bolojan

„Primul program, în valoare de 500 de milioane de euro, este destinat instalării de panouri fotovoltaice cu baterii de stocare. Proiectele pot include şi pompe de căldură, iar energia produsă va fi folosită pentru consumul propriu. Bateriile sunt obligatorii şi vor fi dimensionate pentru 2-4 ore de funcţionare. Al doilea program, în valoare de 150 de milioane de euro, se adresează instituţiilor publice care au deja instalaţii de producere a energiei din surse regenerabile. Acestea vor putea instala baterii în spatele contorului, pentru a stoca energia produsă şi a o folosi pentru consumul propriu”, a explicat Ilie Bolojan, marţi, într-o postare pe Facebook.

De aceste programe pot beneficia primăriile şi consiliile judeţene, spitalele publice, universităţile de stat, centrele sociale şi alte instituţii publice, iar finanţarea poate acoperi până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru un beneficiar, a evidenţiat premierul interimar, scrie Agerpres.

„Apelurile se deschid vineri, 11 septembrie. Cererile vor fi depuse prin AFIR până la 6 noiembrie 2026 sau până la epuizarea bugetului, în ordinea depunerii. Evaluarea proiectelor se va desfăşura în perioada 9 noiembrie 2026 – 12 februarie 2027, iar investiţiile trebuie finalizate şi puse în funcţiune până la 31 decembrie 2029”, a precizat Bolojan.

Prin aceste investiţii, instituţiile publice îşi vor putea reduce facturile la energie şi vor putea folosi mai eficient energia produsă din surse regenerabile, reducând în acelaşi timp presiunea asupra reţelei în perioadele de consum ridicat, a mai transmis acesta.

 

Te-ar mai putea interesa și
China: Exporturile au crescut cu 25% în august, iar excedentul comercial se extinde
China: Exporturile au crescut cu 25% în august, iar excedentul comercial se extinde
Exporturile Chinei au urcat în ritm anual cu 25% în august, datorită cererii solide pentru maşini şi produse de înaltă tehnologie, în timp ce excedentul comercial record s-a extins şi mai......
Lagarde îşi va publica memoriile în ianuarie 2027, pe fondul speculaţiilor referitoare la o plecare de la BCE
Lagarde îşi va publica memoriile în ianuarie 2027, pe fondul speculaţiilor referitoare la o plecare de la BCE
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, urmează să îşi publice memoriile în Germania la începutul ...
Justiţia israeliană respinge un recurs împotriva unui amplu proiect de colonizare în Cisiordania
Justiţia israeliană respinge un recurs împotriva unui amplu proiect de colonizare în Cisiordania
Justiţia israeliană a respins marţi un recurs ce viza să oprească un amplu proiect de colonizare în Cisiordania, condamnat ...
Autorităţile din Teheran fac planuri pentru ca populaţia să folosească staţiile de metrou ca adăposturi
Autorităţile din Teheran fac planuri pentru ca populaţia să folosească staţiile de metrou ca adăposturi
Locuitorii din capitala Iranului, Teheran, vor folosi numeroasele staţii de metrou din oraş ca adăposturi în eventualitatea ...