Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2025, de 1.280.562, cu 290 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF).
AGERPRES - D, 11 ian. 2026, 20:13
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie

Raportat la ianuarie 2025, numărul posturilor ocupate a fost mai mic, în noiembrie, cu 31.946 posturi.

Conform Agerpres, peste 63% dintre posturile ocupate erau în administraţia publică centrală, respectiv 815.556 (plus 593 faţă de octombrie 2025), iar dintre acestea 600.581 erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 174 angajaţi, comparativ cu octombrie 2025).

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educaţiei, respectiv 293.788 (plus 1.441 comparativ cu luna anterioară), Ministerul Afacerilor Interne – 124.860 (minus 453), Ministerul Apărării Naţionale – 75.585 (minus 692), Ministerul Finanţelor – 23.881 (minus 37) şi Ministerul Sănătăţii -18.265 (minus 45).

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.752 de posturi (minus 29 comparativ cu octombrie 2025), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 42.980 (minus 138), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 163.243 de posturi ocupate (plus 586).

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în noiembrie 2025, 465.006 de persoane (minus 883 comparativ cu octombrie 2025), dintre care 284.284 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (minus 876) şi 180.722 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (minus 7).

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...