Institutul Ifo avertizează în legătură cu impactul unei invazii ruse în Ucraina asupra preţurilor petrolului şi gazelor

Preşedintele Institutului Economic german Ifo, Clements Fuest, a avertizat vineri asupra impactului pe care îl va avea asupra preţului petrolului şi gazelor o invazie a Rusiei în Ucraina, făcând în acelaşi timp aluzie la dependenţa mutuală dintre Europa Occidentală şi Rusia, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - vin, 18 feb. 2022, 14:01
Institutul Ifo avertizează în legătură cu impactul unei invazii ruse în Ucraina asupra preţurilor petrolului şi gazelor

„Chiar şi în cazul în care nu vor fi probleme cu furnizarea de gaze, va exista un impact asupra preţurilor, cel puţin temporar, care va afecta atât gospodăriile cât şi industria din Germania”, a semnalat el.

Fuest a adăugat că, pentru moment, estimările vizează o rata a inflaţiei de de 4% pentru 2022, dar „în cazul declanşării unui război ar putea fi mai mare”.

Totodată, el a semnalat dependenţa reciprocă între Europa Occidentală, care are nevoie de petrol şi gaze ruseşti, şi Rusia, care depinde banii care se plătesc pentru ele.

Fuest consideră improbabilă o suspendare a furnizării, deoarece Rusia este în continuare interesată să vândă gaze Europei şi în viitor. În caz contrar, Uniunea Europeană ar putea cumpăra gaze de altă provenienţă, ca de exemplu gaze lichefiate. În acest sens, preşedintele Ifo consideră că ar fi adecvată dezvoltarea infrastructurii pentru gazele lichefiate.

Potrivit şefei Centrului pentru Comerţ Exterior al Ifo, Lisandra Flach, sancţiunile impuse pentru ocuparea Crimeii de către Rusia „reduc performanţa economică a Germaniei cu circa 5 miliarde euro pe an, ceea ce reprezintă 0,16% din PIB-ul german”.

„Prejudiciul pentru Rusia este şi mai mare. Se ridică la 1,2%”, a adăugat ea.

„Impunerea unor noi sancţiuni va însemna o povară suplimentară pentru economia germană, dar notabil mai mare pentru cea rusă”, a afirmat Flach.

Pe de altă parte, Fuest consideră puţin probabilă a scădere a cererii de consum în Germania din cauza crizei ucrainene şi a precizat că motivul care frânează în prezent consumul este varianta omicron a coronavirusului.

„Dar gospodăriile au acumulat economii considerabile pe care sunt dispuse să le cheltuiască, în pofida unor preţuri la energie mai ridicate”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., informează acționarii și......
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...