Întâlnire mediată de ASF între patronatul service-urilor auto și asociațiile asigurătorilor, în care s-a discutat despre procesul de constatare și lichidare a daunelor
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/03/ASF-746x420.png)
În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă aspecte de ordin tehnic ce privesc colaborarea dintre asigurători și service-urile auto în procesul de constatare și lichidare a daunelor. Toate părțile implicate au convenit să analizeze problemele prezentate și să continue dialogul în vederea identificării unor soluții adecvate, cu respectarea limitelor impuse de legislația de concurență.
Discuțiile au vizat, de asemenea, necesitatea îmbunătățirii comunicării în relația individuală dintre asigurători și service-uri, precum și stabilirea unor proceduri mai clare de colaborare între aceștia.
Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează că va continua să faciliteze dialogul dintre părți și să urmărească implementarea unor măsuri care să contribuie la o piață a asigurărilor echilibrată și funcțională. Următoarea întâlnire, cu caracter tehnic, va avea ca obiectiv definirea unor pași concreți pentru îmbunătățirea relațiilor dintre companiile de asigurări și unitățile reparatoare, în beneficiul consumatorilor.
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.