Întâlnire PNL-USR pentru un nou Guvern – surse Agerpres

03 11. 2021
guvern_palat_victoria_66658400_45729700_30447700

Întâlnirea are loc după ce Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere „cu forţele democratice” din Parlament privind formarea unui nou Guvern, scrie Agerpres.

Din echipa de negociere a PNL fac parte preşedintele PNL, Florin Cîţu, secretarul general Dan Vîlceanu şi cei patru prim-vicepreşedinţi – Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.

Florin Cîţu a declarat că PNL va merge la negocierile cu USR şi PSD pentru formarea Guvernului doar cu propunerea ca premierul să fie din partea liberalilor. El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis este cel care desemnează premierul, iar, deocamdată, nu a fost modificată decizia PNL ca preşedintele partidului să fie propunerea de prim-ministru.

La rândul său, preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat că nu este clar ce presupune flexibilizarea mandatului de negociere de către PNL. El a completat că demersuri pentru conturarea unei majorităţi parlamentare ar fi trebuit făcute în urmă cu zece zile.

„Eu nu am mai multă claritate. Asta cu flexibilizarea mandatului am tot auzit-o, dar încă nu ştim ce înseamnă flexibilizarea şi în ce direcţie vrea să o ia PNL. Am înţeles că vor un Guvern cât mai rapid. Păi dacă ar fi vrut un Guvern cât mai rapid, îi dădea un mandat premierului desemnat Ciucă încă de acum zece zile să negocieze o majoritate”, a spus Cioloş, pentru B1 Tv.

În opinia sa, în eventualitatea refacerii coaliţiei nu este necesar un nou program de guvernare, ci doar de de un calendar de punere în practică a măsurilor prevăzute. Potrivit lui Cioloş, stabilirea unui astfel de calendar ar reduce riscul tensiunilor ulterioare.