UPDATE. Întâlnire Viktor Orban – Vladimir Putin, la Moscova

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova pentru a se întâlni vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin, atrăgându-şi critici din partea liderilor UE care l-au avertizat că nu vorbeşte în numele Uniunii Europene, relatează Reuters şi MTI.
AGERPRES - vin, 05 iul. 2024, 13:33
UPDATE. Întâlnire Viktor Orban - Vladimir Putin, la Moscova

Agenţia ungară MTI a relatat că Orban se află la Moscova într-o „misiune de pace” şi că în cadrul vizitei se va întâlni cu Vladimir Putin, citându-l pe purtătorul său de cuvânt Bertalan Havasi.

Ungaria a preluat luni preşedinţia semestrială a blocului comunitar. În prima săptămână Orban a efectuat o vizită în Ucraina şi s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev, iar la Bruxelles a format alianţa politică „Patrioţi pentru Europa”, împreună cu alţi naţionalişti de dreapta, scrie Agerpres.

Acum a ales să meargă la Moscova într-o „misiune de pace”, cu câteva zile înainte de summitul NATO de la Washington.

„Cu o astfel de întâlnire preşedinţia ungară se încheie înainte să înceapă cu adevărat”, a declarat un diplomat UE.

„Ungaria nu pare să-şi înţeleagă rolul… Scepticismul statelor membre UE a fost din nefericire justificat; totul este despre promovarea intereselor Budapestei”, a adăugat el.

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a denunţat vineri vizita premierului ungar la Moscova, criticând tentaţia „concilierii”, care „nu îl va opri” pe preşedintele rus.

Tentaţia „concilierii nu îl va opri pe Putin. Numai unitatea şi determinarea vor deschide calea către o pace completă, justă şi durabilă în Ucraina”, a reacţionat ea pe X.

Orban „nu a primit niciun mandat” din partea Celor 27, a subliniat Josep Borrell, şeful diplomaţiei UE, precizând că el „nu reprezintă UE sub nicio formă”.

Premierul finlandez Petteri Orpo a descris informaţia privind vizita lui Orban drept foarte deranjantă. „Vizita sa arată dispreţ faţă de îndatoririle preşedinţiei UE şi subminează interesele UE”, a postat el joi pe Twitter.

Cancelarul german Olaf Scholz a promis că susţinerea UE faţă de Ucraina nu va slăbi în pofida călătoriei controversate a lui Viktor Orban la Moscova de vineri.

Orban nu reprezintă UE în această vizită, a declarat Scholz presei, subliniind că „mesajul clar al Uniunii este că Ucraina poate conta pe solidaritatea noastră”.

Vladimir Putin „nu trebuie să se aştepte ca această solidaritate şi susţinere să se diminueze, fie din cauza problemelor bugetare în anumite ţări, fie a faptului că voinţa politică nu este poate peste tot la fel”, a adăugat el, potrivit AFP.

Pavel Havlicek, cercetător la Asociaţia pentru afaceri internaţionale, a declarat că vizita lui Orban este un abuz pe fondul vidului de putere de la Bruxelles şi o subminare periculoasă a poziţiei europene comune.

Orban a spus că recunoaşte că nu are mandat să negocieze în numele UE, dar a adăugat că pacea nu se poate face „stând pe scaun la Bruxelles”. „Nu putem să stăm şi să aşteptăm ca războiul să se încheie miraculos”, a scris el pe X.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
Pentagonul s-ar afla în plin proces de intensificare a planurilor sale de intervenţie militară în Cuba, deşi Departamentul de Război a cerut să nu se facă speculaţii pe această temă,......
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit semnificativ carburanții în această ...
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta ...
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) până în 2033, faţă de aproximativ ...