Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganţilor din domeniul inteligenţei artificiale pentru a discuta necesitatea unui set comun de principii care să ghideze această tehnologie care a prilejuit tot mai multe avertismente privind ameninţarea pe care o reprezintă pentru omenire, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 14 sept. 2026, 14:33
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei

Reuniunea va avea loc în Scoţia, pe domeniul Dumfries House, unde se află sediul The King’s Foundation, o organizaţie caritabilă fondată de Charles, potrivit AFP.

În contextul în care nume importante din domeniu fac apel la o încetinire a dezvoltării AI, Charles va reuni directori din cadrul companiilor Nvidia, Google DeepMind, OpenAI, Anthropic, alături de ministrul britanic pentru AI pentru a discuta felul în care această tehnologia poate fi folosită în beneficiul umanităţii şi pentru apărarea demnităţii umane, scrie Agerpres.

Dezbaterea privind inteligenţa artificială a revenit în centrul atenţiei după ce doi cercetători din cadrul Anthropic au publicat avertismente potrivit cărora această tehnologie, care progresează rapid, ar putea duce la extincţia omenirii într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Directorul executiv Anthropic, Dario Amodei, a spus sâmbătă că trebuie încetinit ritmul dezvoltării modelelor AI.

Compania cu sediul în San Francisco a publicat un raport săptămâna trecută în care este detaliat felul în care mai multe entităţi au folosit modelele sale Claude AI pentru activităţi precum dezvoltarea de arme, operaţiuni cibernetice, supraveghere şi fraudă.

Cu toate acestea, va fi dificil să se ajungă la o poziţie comună la nivel global: preşedintele american Donald Trump a respins duminică orice discuţie despre încetinirea dezvoltării, în timp ce tabloidul Global Times din China a afirmat că de fapt este ”un scenariu de Războiul Rece” care are drept ţintă Beijingul.

Charles, atât în calitate de rege, dar şi pe vremea când era prinţ de Wales, şi-a folosit rolul pentru organizarea unor reuniuni pe diverse teme, în principal legate de mediu.

Potrivit Palatului Buckingham, în cadrul întrunirii se va discuta modul în care AI poate fi folosit în beneficiul societăţii şi pentru a contribui la ”prosperitatea atât a oamenilor, cât şi a planetei”.

Marea Britanie, lider european în finanţare şi start-up-uri din domeniul AI, a adoptat o atitudine mai flexibilă în ceea ce priveşte reglementarea AI, aliniindu-se mai degrabă la poziţia Statelor Unite decât la cea a Uniunii Europene.

Institutul britanic pentru securitatea AI, înfiinţat după AI Safety Summit din 2023, beneficiază, conform unor acorduri voluntare, de acces la modele AI înainte de implementare, ceea ce îi permite evaluarea capacităţilor şi riscurilor, oferindu-i o perspectivă asupra dezvoltării AI.

 

Te-ar mai putea interesa și
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Discuţii Arabia Saudită – SUA, după atacurile Houthi din Regiune. Prinţul saudit cere ajutor militar de la Trump
Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al regatului, a discutat luni, la Jeddah, despre evoluţiile din regiune cu şeful Comandamentului central american pentru......
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Criză Germania – Economia a încetinit în trimestrul trei din 2026
Ritmul de creştere al PIB-ului Germaniei a încetinit în trimestrul trei, se arată în raportul lunar dat publicităţii ...
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. Anun de la Comisia Europeană
Ajutoare de stat de 52 milioane euro pentru crescătorii de bovine din România afectaţi de creşterea preţurilor la combustibili. ...
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro (277 de milioane lei) ...
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecţia Legii falimentului, ca parte a ...