Intel va investi 80 de miliarde de euro pentru a creşte capacitatea de producţie de cipuri a UE

Grupul american Intel Corp a anunţat marţi că ar putea investi până la 80 de miliarde de euro în Europa în următorul deceniu, pentru a creşte capacităţile de producţie de cipuri ale regiunii, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 08 sept. 2021, 09:43
Intel va investi 80 de miliarde de euro pentru a creşte capacitatea de producţie de cipuri a UE

De asemenea, directorul general de la Intel, Pat Gelsinger a spus că, până la finele acestui an, grupul va anunţa locul unde vor fi amplasate două noi uzine europene pentru producţia de cipuri.

În prezent există speculaţii cu privire la posibilele locaţii, cel mai probabil în Germania şi Franţa, dar în cursă este şi Polonia, ţară unde Intel are deja o prezenţă.

Prezent la salonul auto de la München, Pat Gelsinger a spus că obiectivul Intel este „un proiect total de 80 de miliarde de euro pe parcursul următorului deceniu care să fie un catalizator pentru industria semiconductorilor un catalizator pentru întreaga industrie a tehnologiei”.

Intel este cel mai mare producător de procesoare pentru calculatoare personale şi centre de date. În primăvara acestui an, Gelsinger spune că, în decurs de şase până la nouă luni, grupul american vrea să înceapă să producă cipuri pentru producătorii auto pentru a ajuta la eliminarea deficitului de aprovizionare cu semiconductori care perturbă producţia de automobile la nivel mondial. Deocamdată nu este clar dacă cel mai recent al celor de la Intel va ajuta la atingerea acelui obiectiv.

„Automobilele devin computere cu roţi. Aveţi nevoie de noi şi noi avem nevoie de noi. Obiectivul este să punem la punct un centru de inovaţie în Europa, pentru Europa”, a spus Gelsinger la salonul auto de la München.

Gelsinger a mai spus că Intel vrea ca UE să se angajeze să acorde ajutoare de stat pentru programul de investiţii propus de Intel pentru Europa. Pentru grupul american, constructorii auto sunt o prioritate strategică cheie. Gelsinger a dezvăluit marţi că Intel se aşteaptă ca în 2030 cipurile să reprezinte 20% din costul vehiculelor, o creştere de cinci ori faţă de 4% din costuri în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), potrivit secretarului de stat în Transporturi Horațiu Cosma. De......
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ ...
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...