Interconexiunea de gaze între România şi Bulgaria va fi finalizată cu trei luni întârziere

Economica.net
09 01. 2014
pic_pipeline1_57717400

Compania Bulgartransgaz a anunţat că interconectorul nu a devenit operaţional de la 1 ianuarie, aşa cum era de aşteptat, ci va intra în funcţiune până la sfârşitul lunii martie anul acesta.

Întârzierea este cauzată de circumstanţe extraordinare legate de caracteristicile geologice ale părţii de sub Dunăre. În timpul sondărilor s-a dat peste un complex de calcar care a împiedicat lucrările. Dacă nu apar alte probleme, se aşteaptă ca sondarea principală să fie finalizată până la sfârşitul lunii. Lucrările pe partea terestră au fost de asemenea întârziate, pentru că s-au descoperit necropole romane, tracice şi protobulgare. După finalizarea lucrărilor de construcţie, în februarie şi martie se vor efectua testări ale interconectorului, precizează Bulgartransgaz.

Conducta va avea o lungime totală de circa 25 km, dintre care 15,4 km pe teritoriul Bulgariei, 5,2 km pe cel al României, iar 4,14 km reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale. Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea minimă dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an. Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania română Transgaz participă cu 10 milioane de euro.