1EUR = 4.8738 RON | Bucureşti 19 º

Companii

InterCora finalizează în acest an trei parcuri de retail. Au bătut palma cu Pepco şi negociază cu Sportisimo

Grupului InterCora, care deţine mai multe spaţii comerciale în ţară, se află în negocieri cu KFC, Sportisimo, Deichmann pentru noi magazine. 

23 feb, 2015 | | ECONOMICA.net

Trei noi parcuri de retail se deschid la toamnă la Slatina, Tîrgu Mureş şi Tulcea. Dezvoltatorul InterCora, care se ocupă cu obţinerea de terenuri, construirea şi închirierea proprietăţilor imobiliare, are în curs de pregătire spaţii comerciale cu o suprafaţă de aproape 15.000 mp, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. 

În plus, Pepco a închiriat deja mai multe spaţii pentru magazine, iar cu retailerul Sportisimo se poartă negocieri. 

Retailerul ceh Sportisimo este noul intrat pe piaţa românească şi vrea să deschidă mai multe magazine de articole sportive. Cehii au 77 de magazine în ţara lor şi alte 20 în Slovacia. InterCora negociază cu retailerul pentru deschiderea de magazine la Tîrgu Mureş, Slatina, Tulcea, Sighetul Marmaţiei, Mediaş, Câmpina.

Cu retailerul de îmbrăcăminte Pepco a semnat pentru spaţii de magazine în Caransebeş, Medgidia, Ploieşti, Reşita, Slobozia şi Sibiu, Slatina, Tulcea şi Tîrgu Mureş. 

Retaileri low-cost în loc de mall la Tîrgu Mureş 

Cel mai mare parc comercial, cu o suprafaţă închiriabilă de 7.357 mp şi care va fi deschis în toamnă, este cel de la Tîrgu Mureş. Parcul se construieşte pe terenul cumpărat de companie anul trecut de la Plaza Centers. 

CITEŞTE ŞI: Dezvoltatorul Casa Radio a vândut un teren din Tîrgu Mureş. Cine l-a cumpărat şi ce va face cu el

Domo, polonezii de la Pepco şi lanţul de magazine cu produse secuieşti Merkur, au închiriat deja spaţii şi se poartă negocieri cu KFC, dm drogerie, C&A, Deichmann, Takko şi Sportisimo.

Spaţiul comercial de la Tulcea vor avea o suprafaţă închiriabilă de 5.109 mp. Flanco şi Pepco au închiriat deja spaţii, iar discuţii se poartă cu Deichmann, Takko, Sportisimo şi Lem's. Spaţiul de la Slatina va avea o suprafaţa închiriabilă de aproape 2.000 mp. Şi aici, Pepco a semnat deja contractul de închiriere, alături de Flanco. Urmează Deichmann, Takko şi Medimfarm. 

Dezvoltatorul ceh InterCora, prin Alpha Property Development, a construit mai multe spaţii pentru Kaufland şi Lidl, iar în imediata apropiere a acestora a mai construit spaţii pentru retailerii de electrocasnice, îmbrăcăminte şi încălţăminte. În total, suprafaţa comercială deţinută de InterCora în România se ridică la aproape 90.000 mp, fără a lua în calcul livrările din acest an. 

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO