Internarea pentru a fi în grija unui anumit medic ar putea costa până la 1.500 lei

Internarea în spital pentru a fi în grija unui anumit medic ar putea costa pacienţii până la 1.500 de lei, iar cei care vor dori o consultaţie preferenţială în ambulatoriu ar putea fi obligaţi să achite cel mult 150 de lei, potrivit unuia dintre proiectele MS privind sistemul de salarizare.
Economica.net - mar, 28 mai 2013, 15:29
Internarea pentru a fi în grija unui anumit medic ar putea costa până la 1.500 lei

Mai multe echipe de specialişti lucrează la o iniţiativă legislativă privind implementarea proiectului-pilot pentru salarizarea medicilor şi asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice cu paturi.

Potrivit unuia dintre proiectele de act normativ în lucru, venitul medicului din spital se compune dintr-o parte fixă, una variabilă, sporurile pentru condiţiile de muncă şi veniturile din gărzi.

Partea fixă este reprezentată de salariul de bază, stabilit la 1 ianuarie 2013, iar cea varaiabilă se calculează raportat la pregătirea profesională, calitatea şi cantitatea muncii, dar şi fidelizarea muncii, se precizează în proiect.

Medicul care are un singur loc de muncă, şi anume spitalul public, poate obţine venituri suplimentare acordând consultaţii în amubulatoriul unităţii sanitare sau în sistem de internare de zi.

Pacienţii care îşi exprimă în scris dorinţa de a fi trataţi de un anumit medic dintr-o anumită unitate sanitară publică vor plăti o sumă ce va fi stabilită de conducerea spitalului, dar care nu poate depăşi 1.500 de lei pentru internare şi 150 de lei pentru consultaţie, potrivit proiectului.

Totodată, conducerea spitalului asigură faptul că nicio secţie nu are mai mult de 20 la sută din capacitate ocupată de pacienţii proprii ai medicilor din secţia respectivă. Totodată, conform proiectului, un medic nu poate ocupa cu propriii pacienţi mai mult de 10 la sută din secţie.

Plata pentru internare în grija medicului dorit sau pentru consultaţie în ambulatoriu preferenţială se face direct la casieria spitalului.

Banii plătiţi de pacient vor fi distribuţi astfel: 70 la sută medicului care conduce procesul terapeutic, 20 la sută personalului implicat în îngrijirea pacientului respectiv şi 10 la sută unităţii sanitare.

Plăţile obţinute din această taxă se distribuie de către conducerea spitalului personalului din secţie care nu are drept la pacienţi proprii, precum personalului sanitar mediu şi auxiliar, fie lunar, fie trimestrial, sub forma de prime impozitate conform legii, la propunerea şefului secţiei.

Conform aceluiaşi proiect, conducerea unităţii încheie un contract de muncă suplimentar cu medicii care au dreptul la pacienţi proprii, în care se stipulează prevederile legale şi clauzele obligatorii, precum şi condiţiile de despăgubire în cazul nerespectării prevederilor legale.

În cazul intervenţiiilor chirurgicale, medicului anestezist îi revine cel puţin 20 la sută din totalul taxei plătite de pacient, care se deduce din procentul cuvenit medicului care conduce procesul terapeutic, cuantumul fiind stabilit de comun acord cu medicul chirurg şi cu conducerea spitalului, se mai arată în proiect.

Referitor la acest proiect, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că la nivelul instituţiei pe care o conduce nu există, în acest moment, niciun proiect asumat, dar că „în circulaţie” sunt mai multe variante de lucru.

„În acest moment, există mai multe variante de lucru pe tema salarizării medicilor în funcție de performanță, neexistând niciun proiect asumat de Ministerul Sănătăţii. Toate variantele de lucru se discută împreună cu organizațiile de medici și pacienți, care sunt partenerii Ministerului în elaborarea tuturor măsurilor legislative din domeniul sănătății”, s-a arătat, în acelaşi context, într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS).

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, tot pentru MEDIAFAX, că plata unei taxe de către pacienţii care vor să se interneze numai la un anumit medic dintr-un anumit spital este o discuţie mai veche, de cel puţin patru-cinci ani, valoarea sumelor fiind încă în discuţie, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae.

„Discuţiile pe baza acestui proiect sunt cam în felul următor. Un chirurg X poate face, într-o zi, un număr oarecare de operaţii, să zicem patru. Un pacient vrea, însă, să fie operat urgent numai de acest X. Atunci, pacientul va plăti o anumită sumă, există o variantă cu cel mult 1.500 de lei, şi va fi operat de către medicul X după ce acesta şi-a terminat intervenţiile programate”, a mai spus preşedintele CMR.

Potrivit profesorului Astărăstoae, proiectul de act normativ este încă în lucru.

În aprilie, Eugen Nicolăescu spunea, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, că salariul de bază al unui medic primar din sistemul public este de 1.800 de lei, însă, printr-o nouă lege ce ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014, ar putea ajunge la peste 1.000 de euro.

Nicolăescu a precizat atunci că proiectul actului normativ respectiv vizează „excluderea medicului din sistem bugetar”, adică acesta „să nu mai fie funcţionar public şi să trăiască cu grila respectivă”.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...