International Work Finder: Primim lunar solicitări pentru aproximativ 1.000 de angajați extracomunitari

International Work Finder, jucător mare pe piața de recrutare și administrare a personalului UE și nonUE din România, anunță că primește lunar solicitări din partea firmelor din ţara noastră pentru aproximativ 1.000 de muncitori extracomunitari, în sectoare precum producție, construcții, comerț și HoReCa, potrivit unui comunicat remis Economica.net.
Economica.net - J, 15 mai 2025, 11:44
International Work Finder: Primim lunar solicitări pentru aproximativ 1.000 de angajați extracomunitari

„Fiecare țară vine cu propriile particularități, pe care trebuie să le avem în vedere atunci când recrutăm. Dacă ai nevoie, de exemplu, de muncitori în depozite frigorifice sau livratori care să lucreze pe tot parcursul anului, nu poți recruta din zone tropicale — oamenii nu vor rezista în aceste condiții. Noi analizăm atent aceste detalii, atunci când facem selecția de personal și, în plus, ne asigurăm că persoanele pe care le recrutăm au deja experiență internațională, ceea ce înseamnă o adaptare mai ușoară la cultura locală și o retenție mai mare”, spune Melania Pop, Managing Partner al International Work Finder.

În cadrul International Work Finder, gradul de retenție al personalului nonUE este de peste 95%. Mulți dintre angajații aduși prin companie sunt de peste 5 ani la același loc de muncă în România.

Angajații extracomunitari acceptă locurile de muncă pe care românii nu le vor.

„Deficitul de forță de muncă este o realitate, iar personalul nonUE nu mai este o opțiune de rezervă, ci o soluție strategică. Aproximativ 70% dintre angajații pe care îi recrutăm sunt muncitori necalificați, care acceptă locuri de muncă pe care mulți români le evită. Pe de altă parte, cererea pentru lucrători calificați – de la sudori la ospătari sau operatori CNC – este în continuă creștere. Ce observăm este că prezența acestor angajați determină o reorganizare pozitivă: românii aleg să se specializeze, să urmeze cursuri de calificare sau să urce profesional în roluri de coordonare, training sau management. Efectul asupra pieței muncii este evident: randamentul companiilor crește și se creează noi locuri de muncă pentru personalul local”, explică Melania Pop.

În acest context, pentru a acoperi și nevoia de personal român, grupul International Work Finder și-a extins serviciile și divizia de recrutare de personal român, devenită linie de business separată, ca răspuns la nevoia de personal calificat pe plan local.
Angajatorii români optează tot mai mult pentru outsourcingul de personal, care le permite să beneficieze de sprijinul muncitorilor nonUE, lăsând administrarea lor în seama grupului International Work Finder.

Grupul International Work Finder a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro, în creștere cu peste 60% față de anul precedent. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în divizia de prestări servicii (outsourcing și leasing de personal), unde cifra de afaceri a fost cu aproximativ 60% mai mare decât în 2023.

Cu peste 2.000 de angajați non-UE proprii, International Work Finder este, în prezent, cel mai mare angajator de personal non-UE din România. În paralel, un alt pilon de creștere este reprezentat de divizia de cazare operată prin compania Flextate, parte a grupului International Work Finder, care administrează în prezent 14 spații în orașe industriale, precum Pitești, Timișoara, Arad, Satu Mare, Cernavodă sau Târgu Jiu, cu o capacitate totală de peste 3.000 de paturi — infrastructură gândită pentru a sprijini angajatorii care relochează echipe din România sau aduc personal din afara Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa unei fundamentări riguroase, susţine viceguvernatorul Băncii......
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...