Interzis fără mască în magazin. Retailerul Hornbach a luat deja decizia, iar cine vine fără mască, poate cumpăra una cu 5,3 lei

Retailerul din domeniul construcțiilor și grădinăritului Hornbach nu permite clienților să intre în magazine dacă nu poartă mască de protecția împotriva noului coronavirus. Cei care nu au una de acasă, pot cumpăra la intrarea în magazine. O mască branduită costă 5,3 lei.
Alina Stanciu - lun, 27 apr. 2020, 13:45
Interzis fără mască în magazin. Retailerul Hornbach a luat deja decizia, iar cine vine fără mască, poate cumpăra una cu 5,3 lei

Retailerul Hornbach a decis deja ca în cele 6 magazine pe care le deține pe plan local accesul clienților să se facă doar cu mască de protecție. Măsura companiei vine astfel înainte de data de 15 mai când, conform declarațiilor președintelui Klaus Iohannis, deplasările românilor în public vor fi posibile doar în condițiile în care se poartă mască. Decizia Hornbach este valabilă începând cu 21 aprilie.

„Aceasta hotărâre are scopul de a proteja atât clienții magazinelor noastre, cât și angajații Hornbach. De altfel, conform declarațiilor Președintelului Klaus Iohannis, începând cu data de 15 mai, orice deplasare în spații publice se va face, obligatoriu, doar cu purtarea unei masti de protectie. Practic măsura noastră vine în întâmpinarea deciziilor oficiale”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Hornbach.

Măștile- purtătoare ale brandului Hornbach

Pentru Hornbach, decizia de a interzice accesul clienților care nu au măști în spațiul magazinelor este atât o măsură de protecție cât și o oportunitate. Retailerul vinde măști în fața magazinelor, dintre modelele disponibile fiind și unele branduite Hornbach. ” Menționăm că am luat această decizie deoarece am vrut să venim în întâmpinarea clienților care doresc să intre în locațiile noastre și nu au o astfel de măsură de protecție. Dorim să subliniem că nu obligăm clienții să cumpere măștile puse la dispoziție de Hornbach. Aceștia pot avea acces în magazin și dacă vin cu o mască proprie”, mai transmite compania.

Potrivit companiei, măștile branduite comercializate sunt fabricare din poliester 100% și sunt reutilizabile, fiind ambalate individual. Conform etichetei, ele trebuie spălate și dezinfectate după fiecare purtare.

Clienții au acces, la intrarea in magazine, la mai multe tipuri de măști de protecție, în limita stocurilor extistente pentru fiecare tip de produs. Spre exemplu, masca branduita costă 5,3 lei. De asemenea, conform prețurlor afișate pe site-ul companiei, Hornbach mai vine set de 50 de măști de unică folosință cu 146 de lei, set de 10 măști de bumbac la 36,9 lei sau set de cinci măști de bumbac la prețul de 24,9 lei.

„Măștile nu au un aviz al unei instituții abilitate, însa potrivit informațiilor oficiale, nu este necesar un astfel de aviz nefiind vorba de măști medicale ci de măsti de protecție”, au explicat reprezentanții companiei.

Fondată în anul 1877, Hornbach deține 160 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit și magazine online, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 6 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara și Sibiu).

Te-ar mai putea interesa și
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa şi niqab în şcoli şi stabileşte un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaştere slabă a limbii......
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare ...
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, ...
Păstrarea în funcțiune a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă pentru încă trei luni anul viitor, până ...
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a mai vândut nimic
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit ...