Interzis pe rețelele sociale pentru minori în România şi în UE – Ursula von der Leyen pregăteşte anunțul

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este aşteptată să prezinte la Strasbourg, în discursul său privind Starea Uniunii Europene pe 16 septembrie, o serie de propuneri pentru interzicerea accesului copiilor la social media, au declarat joi pentru Euractiv mai mulţi diplomaţi europeni.
AGERPRES - J, 02 iul. 2026, 12:36
Interzis pe rețelele sociale pentru minori în România şi în UE - Ursula von der Leyen pregăteşte anunțul

Măsura ar marca cel mai clar angajament politic al Bruxellesului de a introduce restricţii de vârstă pe social media în întregul bloc comunitar, după luni întregi de presiuni din partea unor ţări membre, precum Franţa, Spania, Germania, Danemarca şi Grecia, pentru o mai bună protecţie online a copiilor, scrie Agerpres.

Reprezentantul unui stat membru a declarat că executivul UE a informat deja guvernele ţărilor membre să se aştepte la un anunţ în septembrie, ceea ce întăreşte ideea că Ursula von der Leyen va folosi discursul său anual de politică pentru a-şi prezenta iniţiativa.

Deocamdată nu este clar care va fi vârsta minimă propusă de Comisia Europeană pentru utilizarea social media sau în ce mod vor acţiona restricţiile în practică.

Un oficial UE familiar cu acest dosar a afirmat că o echipă de experţi ar urma să-şi prezinte recomandările în această privinţă. Acest raport va fi prezentat pe 13 iulie, dată până la care ”nu pot fi prezise orientările politice şi următoarele etape”, potrivit oficialului citat.

Protecţia online a copiilor a devenit una dintre priorităţile celui de-al doilea mandat al preşedintei Comisiei Europene.

Irlanda, care deţine până la finalul anului preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, a făcut din siguranţa online a copiilor una dintre priorităţile sale şi pledează pentru o abordare la nivel european privind verificarea vârstei utilizatorilor.

Ţări din afara UE au mers deja şi mai departe. Australia a adoptat o lege privind siguranţa online, prima lege din lume ce solicită platformelor de social media să împiedice crearea de conturi de către persoanele cu vârste sub 16 ani. Legea a intrat în vigoare în decembrie anul trecut.

Ursula von der Leyen a menţionat de mai multe ori această lege ca model pentru protecţia online a copiilor în UE.

Luna trecută, guvernul britanic şi-a anunţat intenţia de a introduce o interdicţie de tipul celei din Australia pentru persoanele sub 16 ani la folosirea principalelor platforme de social media în Regatul Unit, măsurile fiind aşteptate să intre în vigoare în primăvara lui 2027 şi să fie complementare legii privind siguranţa online, deja în vigoare.

Christel Schaldemose, vicepreşedintă a Parlamentului European, i-a cerut şefei Comisiei Europene să acţioneze mai rapid. ‘Ea nu se mişcă repede şi asta este o problemă. Discutăm despre acest subiect deja de mult timp”, a spus Schaldemose.

Ea a dat exemplul Danemarcei, ce încearcă să solicite consimţământul părinţilor pentru accesul pe social media al tinerilor sub 15 ani, ca o dovadă a faptului că ţările UE iau propriile măsuri privind siguranţa online a copiilor, indiferent de poziţia Bruxellesului.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu în Marea Neagră – Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat
Cod roşu în Marea Neagră – Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat
Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce......
Anunţ dur pentru populaţia României – Vine o iarnă şi o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la energie electrică, spune Buşoi
Anunţ dur pentru populaţia României – Vine o iarnă şi o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la energie electrică, ...
Sistemul Energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se aşteptau foarte mulţi, însă trebuie să ne ...
Premieră SF pe piața asigurărilor din România. Au fost asigurați primii roboți: Un umanoid și un câine. Ce valoare au?
Premieră SF pe piața asigurărilor din România. Au fost asigurați primii roboți: Un umanoid și un câine. Ce valoare au?
Asirom VIG, prin Safety Broker (liderul interemediarii în asigurări), marchează o premieră SF pe piața de profil din ...
Turcia şi Pakistan trimit „rapid” trupe militare în Arabia Saudită
Turcia şi Pakistan trimit „rapid” trupe militare în Arabia Saudită
Pakistanul, Turcia şi Arabia Saudită au convenit să desfăşoare rapid forţe şi capacităţi militare în regatul saudit, ...