Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Nazare-630x420.jpg)
Ministrul finanțelor Alexandru Nazare a participat, astăzi, 17 iunie 2026, la reuniunea anuală a Programului de cooperare elvețiano-român, găzduită de Ministerul Finanțelor. Discuțiile au vizat stadiul celor 11 programe finanțate prin contribuția elvețiană, primele plăți, economiile care pot fi refolosite și direcțiile viitoare ale parteneriatului dintre România și Elveția.
Programele finanțate acoperă domenii cu impact direct: sănătate, educație duală, cercetare, siguranță publică, justiție, eficiență energetică, dezvoltare regională, incluziune socială și sprijin pentru IMM-uri.
În prezent, toate programele se află în implementare, acestea vizând atât beneficiari de la nivel central (instituții din domeniul justiției şi siguranţei publice, educaţiei duale, sănătății, institute de cercetare, Metrorex S.A), cât și beneficiari de la nivel local (UAT-ri, centre de sănătate mintală pediatrice, școli), IMM-uri, ONG-uri.
„România are astăzi o dublă responsabilitate: să continue corecția fiscală și, în același timp, să accelereze investițiile care produc dezvoltare. De aceea, parteneriatele stabile, precum cel cu Elveția, sunt foarte importante. Parteneriatul cu Elveția înseamnă proiecte care trebuie să se vadă concret: competențe mai bune prin educație duală, sprijin pentru IMM-uri, servicii publice mai bune, investiții în eficiență energetică și soluții pentru comunități vulnerabile.
Toate cele 11 programe sunt acum în implementare, iar prioritatea noastră este să folosim fiecare resursă disponibilă cu seriozitate, transparență și impact real pentru beneficiari. Într-o perioadă în care România trebuie să își consolideze credibilitatea economică și să avanseze în procesul de aderare la OCDE, astfel de programe contează nu doar prin prisma finanțării, ci și prin standardele de lucru, predictibilitate și responsabilitate financiară pe care le aduc”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Primele rambursări depuse acoperă, în această etapă, în principal costuri de management. Cererile consistente pentru activitățile de fond sunt așteptate din a doua parte a anului 2026, iar vârful plăților este estimat pentru 2027 și 2028.
În cadrul reuniunii au fost discutate și dificultățile apărute în implementare, inclusiv întârzieri generate de proceduri de achiziții sau contestații. Ministerul Finanțelor susține o abordare pragmatică: proiectele care au blocaje temporare trebuie sprijinite să avanseze, nu penalizate automat prin tăieri sau modificări majore de buget.
România și Elveția au discutat și despre viitorul cooperării bilaterale, în contextul dezbaterilor din Elveția privind un mecanism mai stabil de sprijin pentru coeziunea europeană. Partea română susține un cadru predictibil, care să permită planificarea proiectelor pe termen lung și extinderea apelurilor competitive pentru selectarea beneficiarilor și partenerilor.
O direcție importantă pentru următoarea etapă este deschiderea unor competiții mai largi de proiecte. Aceasta ar permite atragerea unui număr mai mare de beneficiari, mai multă inovație și parteneriate mai diverse între instituții românești, organizații elvețiene și actori internaționali.
Programul are și o dimensiune economică importantă. Elveția este un investitor relevant în România, în sectoare cu valoare adăugată ridicată, precum industria farmaceutică, construcțiile, sectorul bancar. Cooperarea poate susține această prezență prin educație duală, finanțare pentru IMM-uri, tehnologii curate și standarde corporative solide.
Parteneriatul este relevant și pentru obiectivul strategic al României de aderare la OCDE. Programele finanțate de Elveția sprijină valori și standarde asociate economiilor avansate: stabilitate, reformă, transparență, coeziune și responsabilitate financiară.
La reuniune au participat reprezentanți ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, ai Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice, ai Biroului Contribuției Elvețiene, precum și reprezentanți ai instituțiilor române implicate în coordonarea, plata și auditarea programului.