Între 20% şi 30% din locurile de muncă de la UBS/Credit Suisse ar putea fi eliminate, susţine presa elveţiană

Instituţia financiară creată prin preluarea băncii elveţiene Credit Suisse de către rivala UBS ar putea elimina între 20% şi 30% din locurile de muncă totale, adică între 25.000 şi 36.000 de posturi în întreaga lume, susţine săptămânalul SonntagsZeitung, citând un senior manager de la UBS, transmit AFP şi Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - D, 02 apr. 2023, 11:46
Între 20% şi 30% din locurile de muncă de la UBS/Credit Suisse ar putea fi eliminate, susţine presa elveţiană

Este vorba de un număr mult mai mare decât avea în vedere Credit Suisse în planul său de restructurare dezvăluit înainte ca autorităţile elveţiene să preseze UBS să preia Credit Suisse în regim de urgenţă, pentru a evita ca aceasta din urmă să dea faliment. În planul său de restructurare, Credit Suisse prognoza că va elimina 9.000 de posturi până în 2025, scrie Agerpres.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Însă această tranzacţie, care a fost concepută de asemenea pentru a ajuta la asigurarea stabilităţii financiare globale, a dat naştere şi la îngrijorări cu privire la mărimea noii bănci care ar urma să aibă active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial, potrivit Agerpres.

Înainte de preluare, UBS avea puţin peste 72.000 de angajaţi faţă de peste 50.000 de angajaţi la Credit Suisse.

Potrivit săptămânalului SonntagsZeitung, banca rezultată în urma fuziunii ar putea elimina aproximativ 11.000 de locuri de muncă numai în Elveţia. Publicaţia nu precizează care este perioade în care ar urma să se efectueze aceste restructurări şi nici activităţile care vor fi cele mai afectate în rândul celor două entităţi.

Cu toate acestea, sâmbătă viitorul director general de la UBS, Sergio Ermotti a ţinut să răspundă îngrijorărilor referitoare la mărimea instituţiei create după preluarea Credit Suisse de către UBS. „Chiar şi prin punerea laolaltă a UBS şi Credit Suisse nu vom fi în fruntea clasamentului băncilor internaţionale în funcţie de mărime. Problema unei mărimi excesive nu există”, a spus Sergio Ermotti într-un interviu pentru cotidianul financiar italian Il Sole 24 Ore, scrie Agerpres.

Potrivit lui Sergio Ermotti, pe piaţa internă, nou grup bancar va avea o cotă de piaţă comparabilă cu cea a băncilor cantonale sau a Raiffeisen Group, adăugând că singurul segment din Elveţia unde UBS/Credit Suisse va avea o poziţie proeminentă este cea a împrumuturilor către multinaţionale, însă şi pe acest segment se va confrunta cu competiţia internaţională. Ermotti şi-a exprimat de asemenea încrederea că modelul de businesss al noii entităţi ar trebui să fie similar cu cel actual al UBS, citând rolul central al activităţilor de administrare a averilor şi limitarea riscurilor asociate cu activităţile de investment banking.

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, urmează să se reunească marţi la Zurich pentru Adunarea generală a băncii. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich. Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egipt, Turcia, Somalia și Djibouti denunță recunoașterea republicii Somaliland de către Israel
Egiptul s-a alăturat vineri Turciei, Somaliei şi Djibouti în condamnarea recunoaşterii de către Israel a Somaliland ca stat independent, a anunţat Ministerul egiptean al Afacerilor Externe......
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent ...
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...