Întrevederea între Joe Biden şi Xi Jinping ar urma să aibă loc pe 15 noiembrie – surse

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping ar urma să aibă o întrevedere pe 15 noiembrie la San Francisco, pentru primul summit între cele două puteri după un an, informează joi AFP, care citează surse apropiate dosarului.
AGERPRES - J, 09 nov. 2023, 09:58
Întrevederea între Joe Biden şi Xi Jinping ar urma să aibă loc pe 15 noiembrie - surse

Cele două părţi nu au fixat încă data, însă ele şi-au făcut aranjamentele ca întrevederea să aibă loc miercuri, 15 noiembrie, au informat un responsabil american şi un diplomat cu sediul la Washington, ambii citaţi sub protecţia anonimatului.

Întrevederea va avea loc în marja unui summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), SUA participând la summit în calitate de gazdă, iar China ca membră.

Întrevederea dintre cei doi preşedinţi nu a fost confirmată de cancelarii, însă cele două părţi au lăsat să se înţeleagă că se aşteaptă ca aceasta să aibă loc.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat pe 31 octombrie că SUA speră să aibă „o conversaţie constructivă (cu China) la San Francisco”.

Această întrevedere va fi prima între cei doi lideri după cea din noiembrie 2022 în Bali, în marja unui summit G20. La acea dată, cei doi preşedinţi au calificat ambii întrevederile drept pozitive, afirmând că ei caută mijloace pentru a evita conflictele între cele două mari puteri mondiale.

Însă, la începutul anului, SUA au denunţat prezenţa deasupra teritoriului lor a ceea ce ele au calificat drept un balon de spionaj chinez.

În ceea ce priveşte China, aceasta şi-a exprimat indignarea cu privire la presiunile americane în creştere, în special privind cipurile electronice, Washingtonul având temerea că Beijingul s-ar putea servi de ele în scopuri militare.

Tensiunile sunt foarte mari în special cu privire la Taiwan, pe care Beijingul îl consideră teritoriu al său şi pe care doreşte să-l reocupe.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...