Întrevederi ale conducerii de la Chişinău cu reprezentanţii structurilor de forţă, pentru situaţia din Ucraina

Economica.net
05 05. 2014
ucraina_72723500

Primele persoane în stat au dat instrucţiuni instituţiilor de ordine să supravegheze cu maximă atenţie situaţia de la frontiera de stat şi să continue să întreprindă toate acţiunile necesare în vederea asigurării ordinii publice în interiorul ţării, potrivit unui comunicat difuzat de cele trei instituţii.

Nicolae Timofti, Igor Corman şi Iurie Leancă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de degradarea climatului de securitate în regiune ca urmare a escaladării violenţelor în Ucraina.

Conducerea Republicii Moldova exprimă condoleanţe profunde întregului popor ucrainean, familiilor şi apropiaţilor victimelor evenimentelor tragice din oraşele Odesa, Slaviansk şi alte localităţi din Ucraina, soldate cu moartea a zeci de persoane. De asemenea, Republica Moldova reconfirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi îşi exprimă încrederea că eforturile depuse de autorităţile ucrainene şi de actorii internaţionali vor duce la aplanarea tensiunilor şi instaurării ordinii constituţionale, păcii şi securităţii, se mai arată în comunicat.