InvestEU: 100 de milioane de euro în noi împrumuturi de microfinanţare care vizează micii antreprenori şi fermierii din România

Accesul antreprenorilor şi fermierilor din România la microfinanţare va fi stimulat de o nouă cooperare între Fondul European de Investiţii (FEI), susţinut de noul program InvestEU, şi BT Mic, cea mai mare instituţie de microfinanţare din România, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - mar, 27 sept. 2022, 14:07
InvestEU: 100 de milioane de euro în noi împrumuturi de microfinanţare care vizează micii antreprenori şi fermierii din România

Această cooperare ar urma să deblocheze investiţii de 100 de milioane de euro în noi împrumuturi de microfinanţare care vizează mai mult de 7.500 de microîntreprinderi din România şi să îmbunătăţească accesul la finanţare pentru micro-antreprenori şi micii fermieri, scrie Agerpres.

Acest nou acord cu BT Mic, subsidiara Băncii Transilvania dedicată microfinanţării, îşi propune să asigure un acces sporit la finanţare pentru antreprenorii foarte mici, cu impact direct asupra creării de locuri de muncă şi dezvoltării economice.

Noua cooperare reprezintă prima operaţiune din România susţinută de InvestEU.

„Microfinanţarea poate juca un rol crucial în crearea de locuri de muncă şi promovarea incluziunii sociale. Datorită finanţării din cadrul componentei sociale a InvestEU, microantreprenorii şi micii fermieri, care altfel ar putea avea dificultăţi în accesul la împrumuturi, vor putea să înceapă sau să-şi dezvolte afacerile şi să deblocheze un viitor mai luminos pentru ei înşişi şi familiile lor”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

Programul InvestEU oferă UE o finanţare esenţială pe termen lung prin mobilizarea de fonduri private şi publice substanţiale în sprijinul unei redresări durabile. De asemenea, ajută la mobilizarea investiţiilor private pentru priorităţile politice ale UE, cum ar fi Pactul Verde European şi tranziţia digitală. Fondul InvestEU este implementat prin parteneri financiari care vor investi în proiecte folosind garanţia de la bugetul UE, de 26,2 miliarde de euro. Întreaga garanţie bugetară va sprijini proiectele de investiţii ale partenerilor de implementare, va creşte capacitatea lor de asumare a riscurilor şi va mobiliza astfel cel puţin 372 de miliarde de euro în investiţii suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...